Mastodonţii industriali sunt încă o bună sursă de profit pentru băieţii deştepţi, care şi-au dezvoltat o adevărată structură criminală, prin care devalizează aceste unităţi. Deşi s-a furat tot ce era la vedere şi putea fi valorificat la centre de colectare, la unităţile respective, încă mai există multe bunuri ce pot fi prădate, însă, totul trebuie făcut cu acordul celor din interior, care ştiu ce echipament se poate face pierdut şi care nu. Aşa se face că, în reţeaua care fură uzinele statului dintr-o vale, pe lângă oameni din interior puşi pe căpătuială, şi-au făcut loc şi cei care ar trebui să-i monitorizeze şi să-i prindă. Un caz despre care cârcotaşii au prins informaţii se petrece la o unitate dintr-o urbe, de unde s-a pornit prima revoltă anticomunistă, în urmă cu vreo 40 de ani. Băieţii din interior, care stabileau ce poate fi furat şi când, în aşa fel încât, să nu atragă atenţia, au fost monitorizaţi de militarul unui serviciu oficial inexistent. După ce băiatul cu trese pe umeri a urmărit afacerea şi avea toate datele să dea în vileag reţeaua, s-a întâmplat ceva suspect, iar hoţii, în loc să fie prinşi, au fost pierduţi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Există însă o explicaţie pentru această surpriză. Gurile rele spun că unul dintre capii mafiei era rudă chiar a celui care neoficial îi monitoriza. Aşa că, în loc de raport către superiori, băiatul cu trese pe umeri i-a pus în gardă pe prădători. Gestul său n-a rămas nepedepsit, mai spun informatorii, iar pentru că şi-a trădat uniforma, ar fi fost recompensat.

Întâiul om al ţării, poreclit şi Zeus, este aşteptat în mijlocul codrilor, cam de acum într-o lună, la o paranghelie, cum nu s-a mai văzut. Respectivul a mai petrecut şi în urmă cu ceva timp, tot la un eveniment asemănător, unde a fost şi naş. Acum, spun bârfitorii, va veni la evenimentul care uneşte destinele a doi tineri, fiind invitat de fini, fini care, la rândul lor sunt naşii tinerilor însurăţei. Masa şi dansul vor avea loc la un complex turistic, aflat de multă vreme pe marginea prăpastiei dar care încă nu s-a prăbuşit, doar pentru că, spun cârcotaşii, aparţine finilor şi nimeni nu are curaj să mişte un deget de teama naşului. Prietenii ştiu de ce.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

16 ore ago

Bulina albă

Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că reușește să coordoneze cu profesionalism gestionarea deșeurilor…

16 ore ago

Bulina neagră

J.U., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…

16 ore ago

Percheziții într-un dosar de braconaj cinegetic, în județul Hunedoara. Arme, trofee de vânat și zeci de kilograme de carne, ridicate de polițiști

Polițiștii din cadrul Serviciului Ar­me, Explozivi, Substanțe Peri­cu­loa­se, sprijiniți de colegii din struc­turile operative ale…

16 ore ago

Bărbat imobilizat la pat, salvat dintr-un incendiu

Doi polițiști locali au observat, în cursul dimineții de joi, fum ieșind de la balconul…

16 ore ago