Categories: Comunitate

Zam: Despăgubiri pentru reabilitarea căii ferate

Magdalena Șerban
În baza Legii 255/2010, administrația publică din Zam anunță comunitatea că vor începe activitățile Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate ori al altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii. Compania Naţională de Căi Ferate CFR-SA derulează proiectul Reabilitarea liniei C.F. Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Paneuropean, pentru circulaţia tre­nu­rilor cu viteza maximă de 160 km/h.

Obiectiv de interes major
„Oamenii trebuie să știe că activitatea Comisiei se va desfășura la sediul primăriei, în intervalul 26-27 octombrie 2021. De ase­menea, lista cu proprietarii sau deținătorii de terenuri vizate, precum și detaliile indi­viduale aferente despăgubirilor poate fi con­sultată tot la sediul nostru. Fiind vorba de un obiectiv de interes național, va con­sti­tui o deschidere spre noi conexiuni şi in­vestiţii. După cum se știe, întregul demers este finanțat din fonduri europene neram­bursabile și cuprins în Master – Planul General de Transport al României. Nu doar că este un pas strategic, ci reprezintă o actualizare prin modernizare, impusă de vre­murile prezente și viitoare”, a spus primarul din Zam, Sorin Nistor. Reamintim că, în urma dispozițiilor legale, exproprieri vor fi realizate în cadrul aceluiași proiect, pe raza localităților Zam, Burjuc, Vețel, Deva și Simeria. Ele însumează 967.000 de lei pentru 184 de imobile în suprafață totală de 48.064 mp teren, 1.678 mp construcţii şi 384 ml împrejmuiri. Exproprierile supli­men­tare sunt necesare întrucât la mo­men­tul întocmirii Proiectului Tehnic, față de traseul propus inițial la faza Studiului de Fezabilitate, a fost modificat nivelului su­pe­rior al șinei. Segmentul de cale ferată Fron­tieră – Curtici – Simeria, care va uni Ro­mâ­nia cu Occidentul, se află pe suprafața a două județe: Arad și Hunedoara. Linia de cale ferată supusă reabilitării este dublă și electrificată. Pe cuprinsul ei se vor regăsi doisprezece puncte de staționare, dintre care șapte stații și cinci halte de călători.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

3 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

3 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

3 zile ago