Categories: Comunitate

Un poliţist din Brad a cucerit vârful Island Peak, din Munţii Himalaya

Un poliţist din municipiul Brad a reuşit să cucerească vârful Island Peak (6.189 m), din Munţii Himalaya, apreciat ca unul dintre „vârfurile tehnice” din acest masiv, com­pa­rabile cu Everestul, performanţa alpi­nis­tului Radu Pavel finalizându-se la capătul unei ascensiuni dificile, care a durat şase ore şi jumătate.

Primarul ține legătura cu ei
Radu Pavel a început urcuşul spre vârful Island Peak marţi dimineaţa şi a fost nevoie să traverseze mai multe pasaje peste cre­vase şi să se folosească de coardă pentru a ajunge până pe culme.
„Ascensiunea a fost deosebit de dificilă, a început la ora 00,45, şi la ora 07,15 Radu Pavel a atins vârful, după multe urcări pe coar­dă şi pasaje delicate peste crevase. Tem­peratura la începutul ascensiunii a fost de minus 25 grade Celsius, fără să treacă de 0 grade pe parcursul ascensiunii”, a scris pe pagina sa de socializare, primarul muni­ci­piu­lui Brad, Florin Cazacu, aflat în legătură per­manentă cu alpinistul.
Pe parcursul expediţiei până la Tabăra de Bază Everest, Radu Pavel a fost însoţit de Alex­andru Todor, poliţist local în municipiul Brad.
Cei doi alpinişti au reuşit, sâmbătă, să cu­cerească un prim obiectiv, vârful Kallapatar (5.643 m). Urcuşul pe vârful Kallapatar a avut loc pe o temperatură de minus 10 grade Cel­sius, cei doi tineri apreciind că au avut parte de o vedere minunată spre Everest, care se afla la 4 km de ei.
Expediţia echipei din Brad a început pe 28 septembrie şi a fost programată să dureze 20 de zile. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

22 de ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago