Categories: Actualitate

Vor gratuităţi, dar nu semnează listele

Maximilian Gânju

Pensionarii care au muncit în minele de cărbune din localităţile Văii Jiului au demarat în urmă cu circa două săptămâni, o campanie de strângere de semnături, prin care urmăresc să convingă diriguitorii din Guvern, să menţină gratuităţile pe care le au minerii şi pensionarii din minerit. Este vorba de subvenţionarea energiei electrice, dar şi a celei termice, prin bonurile de cărbune primite de la Compania Naţională a Huilei din Petroşani.

Numai că, semnăturile se lasă aşteptate. „Am strâns foarte puţine semnături până în prezent. Nu prea avem nici noi timp să stăm toată ziua pe stradă, chiar dacă suntem pensionari, să ne ocupăm de această problemă, iar lumea pare dezinteresată de acest subiect. Parcă nu ar urma să fim cu toţii afectaţi, cei din Valea Jiului, de anunţata dispariţie a facilităţilor de plată la curent sau energie termică! Vom încerca să-i conştientizăm pe oameni, dar, după cum a decurs operaţiunea până în acest moment, avem slabe speranţe că vom reuşi să rezolvăm ceva”, a spus unul dintre reprezentanţii Sindicatului Pensionarilor Minieri din Valea Jiului.

La fel şi cu lista pentru pensii
Pe de altă parte, tot în urmă cu vreo două săptămâni, a mai fost demarată o acţiune de strângere de semnături, obiectivul principal urmărit fiind cel de rămânere a pensiilor, măcar la actualul nivel. Mai exact, pensionarii intenţionează să trimită Parlamentului şi Guvernului o petiţie, în care vor solicita „păstrarea sistemului de impozitare a pensiilor existent în prezent şi să nu fie modificate reglementările din articolul 80 din Legea 19/2000 privind stabilirea cuantumului punctului de pensie”. Acţiunea de colectare a semnăturilor a fost iniţiată de către Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România, în Valea Jiului, de culegerea semnăturilor ocupându-se Sindicatul Pensionarilor Minieri. „Şi această operaţiune se mişcă foarte greu”, au mai precizat reprezentanţii Sindicatului Pensionarilor Minieri din Valea Jiului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

7 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

7 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

7 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

8 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

8 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

8 ore ago