Vor fi respectate drepturile românilor din Marea Britanie, după Brexit?

Iuliu WINKLER in the EP in Strasboourg

Sorina Popa

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că Brexitul va fi votat mâine de europarlamentari, iar o parte din locurile ocupate de Marea Britanie în Parlamentul European va fi distribuită. România va primi un post de europarlamentar, iar acesta revine PSD.

”Să nu fie sufocaţi de birocraţie”
”Miercuri, (n.r.-mâine), Parlamentul European va vota ieşirea Marii Britanii din UE. Este o premieră în istoria Uniunii. Va exista o perioadă de tranziţie până la finele acestui an, deci nu se schimbă nimic de la 1 februarie. Vor fi negociate acorduri. Cel mai important pentru noi – şi asta am stabilit în Parlamentul European (PE) de foarte multă vreme, este problema drepturilor cetăţenilor noştri în Marea Britanie. Este foarte important să ne convingem că, şi după 1 ianuarie 2021, cetăţenii români care sunt în mod legal în Marea Britanie, astăzi, să aibă toate drepturile. Să nu fie sufocaţi de birocraţie în exercitarea drepturilor lor. Să primească toată asigurarea din partea UE că vor beneficia de drepturile pe care le au astăzi în legătură cu munca, cu modul de a investi sau de a face afaceri în Marea Britanie, de a învăţa, de a te retrage la pensie sau de a folosi toate beneficiile sociale pe care legea le pune la dispoziţie, în aşa fel încât ei să nu fie supuşi unor discriminări sau greutăţi birocratice“, a declarat Iuliu Winkler.

A doua mare comunitate
Deputatul european a menţionat că în Marea Britanie românii sunt a doua mare comunitate de emigranţi proveniţi din ţările UE, după cea a polonezilor. În prezent, comunitatea românească a depăşit 400.000 de persoane. „O mare parte din aceste drepturi se decid la nivel bilateral, între cele două guverne, şi aici Ministerul Afacerilor Externe va avea un rol foarte important în lunile următoare. Să fie foarte atent, să fie foarte tăios – dacă este nevoie, şi să fie eficient în apărarea drepturilor cetăţenilor români din Marea Britanie“, a afirmat europarlamentarul UDMR.
”E adevărat, ne dorim ca românii să revină acasă. Economia românească pierde enorm că oamenii sunt plecaţi în străinătate. Sunt peste patru milioane de români care muncesc în afara ţării. Dar, revenirea lor în ţară nu se poate face prin invitaţii, prin promisiuni deşarte, ci prin ridicarea economică, printr-o guvernare bună, prin clarificarea viitorului României”, a adăugat Winkler.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

8 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

14 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

14 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

14 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

14 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

14 ore ago