Vor fi reabilitate încă şase terenuri de sport din şcoli

Natalia Bumbac

Consiliul local Deva a aprobat în şedinţa din 27 octombrie, studiile de fezabilitate pentru şase terenuri de sport care vor fi amenajate în unităţile şcolare din municipiu şi din satele aparţinătoare. Potrivit primarului Devei, Petru Mărginean, reabilitarea amplasamentelor cu destinaţie sportivă de la şcolile devene este un obiectiv al mandatului său, până acum, o parte dintre acestea fiind deja modernizate.

Promisiune din campanie
„Aşa cum am spus la începutul campaniei electorale şi când am venit la primărie, vreau ca toate terenurile de sport, absolut toate terenurile de sport din cadrul şcolilor, liceelor, colegiilor din municipiu să fie modernizate. Spre exemplu, la Colegiul Pedagogic «Regina Maria» a fost modernizat terenul de fotbal şi de handbal. Dar acolo mai este un teren de volei, unul de baschet şi este nevoie ca întreg ansamblul să fie modernizat”, a explicat primarul municipiului Deva.
Terenurile de sport care vor intra în reabilitare în perioada următoare sunt cele de la Şcoala Generală Cristur, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Şcoala Generală „Andrei Şaguna”, Colegiul Naţional „Decebal” şi Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”. Până acum, mai exact în ultimii trei ani, municipalitatea a reabilitat 13 terenuri de sport la mai multe instituţii de învăţământ din Deva. Printre acestea se numără două terenuri la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, un teren la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, două la Şcoala Europeană „Andrei Şaguna”, două la Colegiul Naţional Pedagogic „Regina Maria”, două la Colegiul Tehnic „Transilvania” etc.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

6 ore ago

Bulina albă

Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…

6 ore ago

Bulina neagră

Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…

6 ore ago

Infuzie de bani europeni în baza de tratament a spitalului județean

Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hune­doara a marcat investiții majore în dez­vol­tarea sistemului…

6 ore ago