Printr-un proiect legislativ depus ieri la Camera Deputaţilor de Florentin Gust, deputat al Partidului Social Românesc (PSRO), se urmăreşte ca elevii din comunele în care nu există licee sau şcoli profesionale, să beneficieze de cazare gratuită în cadrul internatelor aferente unităţilor de învăţământ pe care vizează să le frecventeze, în vederea continuării studiilor.
Se ţine cont de medii
Noua propunere legislativă se adresează doar elevilor care au promovat anul şcolar cu media generală de minimum 7,5, la sfârşitul primului semestru au înregistrat o medie generală de minimum 7, iar media anuală la purtare e de cel puţin 9.00. Mai trebuie spus că sumele prevăzute vor fi folosite exclusiv pentru cheltuieli de cazare, masă, rechizite, respectiv îmbrăcăminte, decontul fiind posibil doar în astfel de condiţii. De sprijinul acordat de stat vor beneficia copiii şi tinerii proveniţi din familii al căror venit pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, nu este mai mare de 50 la sută faţă de valoarea salariului minim pe economie şi nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 30.000 metri pătraţi‚ în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 metri pătraţi‚ în zonele montane. Proiectul are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi susţinerea elevilor care deşi au rezultate bune la învăţătură, se confruntă cu piedici materiale. În condiţiile în care unitatea nu are internat, elevii vor primi de la stat bani pentru gazdă, suma fiind echivalentă cu cazarea într-un internat şcolar. „Circa 75 de elevi de la noi fac naveta la liceele din Haţeg şi Călan. Personal, consider că legea e mai mult decât binevenită,
Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a județului,…
Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…
Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…
Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…
Agresorul își bătuse concubina înainte de a sări la bătaie cu agentul de pază de…
Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…