Marcăm ziua de astăzi printr-un succes în Camera Deputaților, cu adoptarea inițiativei legislative privind actualizarea burselor acordate românilor de pretutindeni, proiect pe care l-am inițiat la finalul anului 2021 la solicitarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.
Tinerii români din comunitățile istorice, inclusiv din Ucraina, dar și cei din diaspora, vor avea resursele financiare necesare pentru a putea studia la universitățile din România. Bursele cresc de la aproximativ 320 lei/lună la valoarea echivalentă burselor sociale acordate studenților din România, stabilite acum la minim 700 lei/lună.
Majoritatea beneficiarilor acestei oportunități oferite de statul român sunt tineri români care provin din Ucraina, Republica Moldova, Serbia și alte țări din Peninsula Balcanică, al căror nivel de dezvoltare economică este inferior celui din România. Este datoria noastră morală să îi sprijinim pe acești tineri ai căror familii au fost rupte de România, însă au continuat să simtă și să trăiască românește, însuflând în ei simțul patriotic și voința de a se întoarce în țara lor.
În acest cadru lărgit, am solicitat ca Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Educației, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor, a căror reprezentanți erau prezenți la discuții, să țină cont de problemele existente și să găsească în următoarele două săptămâni, de comun acord, soluția pentru clarificarea cadrului legal de decontare a transportului pentru elevi.
Ordonanța de urgență nr. 50/2021, ultimul act normativ care a reglementat situația transportului elevilor, a creat un dezechilibru general. Fiind în proces legislativ pentru încă două săptămâni, în Senatul României, încă putem modifica textul ordonanței, fapt pentru care acesta este termenul pe care l-am menționat și reprezentanților guvernamentali prezenți astăzi la dezbatere, cărora le mulțumesc pentru implicare.
Partidul Social Democrat continuă să corecteze și să rezolve problemele din învățământ și nu numai, prin măsuri concrete și demersuri clare, precum legea și dezbaterea de astăzi.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…
Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…
R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…
Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…
Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…
CSM Deva revine pe teren propriu la sfârșitul acestei săptămâni pentru un duel de foc…