Vochiţoiu: Ne-au votat 28.000 de hunedoreni

Sorina Popa

Liderul PP-DD Haralambie Vochiţoiu (foto) a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, că în judeţ, partidul său a obţinut un procent de 14 la sută dintre voturile hunedorenilor, clasându-se, astfel, pe locul al doilea pe ţară, dintre organizaţiile acestei formaţiuni politice, în ceea ce priveşte rezultatele de la alegerile locale din 10 iunie.

Nu a reuşit să ajungă vice la judeţ
„Ne-a întrecut doar judeţul Olt. Am fost la Bucureşti, împreună cu o parte dintre membrii Biroului Permanent Judeţean. Am analizat rezultatele obţinute la locale. Important pentru noi este că trebuie să continuăm, chiar dacă alegerile s-au finalizat. Ne batem, în judeţ, pentru cinci posturi de viceprimar. Şi, vom sprijini majorităţile acolo unde programul nostru electoral este tratat cu mare responsabilitate. Un număr de aproape 28.000 de hunedoreni au votat PP-DD şi Haralambie Vochiţoiu”, a declarat liderul PP-DD Hunedoara.
Vochiţoiu ar fi vrut să obţină un post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean  Hunedoara, dar acest lucru nu s-a putut, după ce pesedistul Ioan Rus şi liberalul Tiberiu Balint au fost nominalizaţi pentru a ocupa aceste funcţii.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu e rau ca v-au votat hunedorenii, "rau" este ca s-au cam irosit acele voturi si ca numai, "va bateti" pentru acele posturi si ca nu prea cistigati nimic.
    In rest ..."numai de bine"!!!

  • Vochitoiule, dute ma ca te ia politia. Ai merita spanzurat in piata mare cu capu-n jos, poate poate iti vine mintea la cap. ESCROCULE CARE ESTI TU ESCROC. MAI FURI APA, BA? IEFTINESTI, TU APA, VAI DE CAPU TAU ALA MARE CAT CANISTRA! De aia ba, de aia e apa scumpa in Valea Jiului ca sunt escroci ca tine care o fura ca sa fac pavele, garduri, boltari. Si platesc familiile sarace ce furi tu cu indianu de Raj, colegul tau de partid al hotilor si incultilor, al escrocilor si ordinarilor. Nu ti-e rusine cand te uiti in oglinda?

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago