Categories: EvenimentFlash

Viperele sunt mai agresive în această perioadă

Turiştii care se aventurează pe cărările montane trebuie să fie foarte atenţi în ceea ce priveşte viperele, extrem de periculoase în această perioadă.

Sunt în vremea împerecherii

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara atenţionează turiştii asupra pericolului pe care îl reprezintă viperele în această perioadă. „Din iunie până în august, ele îşi perpetuează specia şi sunt extrem de periculoase. Muşcăturile de viperă impun efectuarea de urgenţă a unui vaccin antiviperin”, a precizat doctorul Dumitra Ştefan, directorul DSP Hunedoara. Iar turiştii sunt sfătuiţi să poarte bocanci înalţi, chiar dacă temperaturile sunt ridicate, să verifice în permanenţă zona pe unde calcă, să nu ridice pietre mari de pe jos, decât după ce se asigură că nu sunt şerpi sub ele, iar dacă intră într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu permite efectuarea controlului vizual, turiştilor li se recomandă să lovească în permanenţă vegetaţia cu un băţ, ca să sperie eventualii şerpi.

Trebuie să-ţi păstrezi calmul

„Persoana muşcată de viperă poate muri în cinci ore, hemoglobina din sânge formând împreună cu veninul, un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare. Totuşi, moartea cauzată de muşcătura unui şarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă fiind «uscate», fără inoculare de venin. Efectele unei muşcături de şarpe veninos variază în funcţie de vârstă, condiţia fizică şi starea de sănătate a victimei”, arată directorul DSP Hunedoara. Cei care sunt muşcaţi de viperă trebuie să-şi păstreze calmul, pentru a nu provoca răspândirea veninului în corp şi este necesar să fie transportaţi de urgenţă la cel mai apropiat spital. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Benefica aceasta campanie,dar cum stam cu stocurile de vaccin antiviperin in unitatile sau punctele sanitare care au mai ramas functionabile ?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

o oră ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

o oră ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

o oră ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

o oră ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

2 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

2 ore ago