Viorel Sălan: „Am inclus şi poliţiştii în legea privind recunoaşterea meritelor“

Parlamentul României şi-a reluat activitatea şi am solicitat câteva informaţii pe această temă de la senatorul PSD Viorel Sălan (foto).

Ce legi importante au fost adoptate la Senat în această săptămână?
Aş aminti mai întâi propunerea legislativă pentru recunoaşterea meritelor personalului din cadrul Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, participant la misiuni şi acţiuni militare sau la alte operaţiuni pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român, precum şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Am observat iniţial că alte legi aveau prevederi contradictorii faţă de acelaşi aspect şi mă refer aici la Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Legea nr. 384/ 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Toate aceste texte de lege tratau în mod selectiv procedura de recunoaştere a meritelor personalului militar, limitând-o doar pentru cei cuprinşi în structura Ministerului Apărării Naţionale şi doar în cazul misiunilor desfăşurate în afara graniţelor ţării. Prin amendamentele pe care le-am propus şi au fost adoptate, am inclus în textul legii şi cadrele militare şi poliţiştii din Ministerul Afacerilor Interne, şi militarii din SRI, SPP, STS şi SIE. Am extins de asemenea şi sfera de aplicare a legii şi asupra misiunilor efectuate pe teritoriul naţional. Am reuşit astfel să dăm o rezolvare legală şi pentru situaţia unui cetăţean din Brad care a avut de suferit în timpul efectuării stagiului militar.
O lege de interes este şi cea referitoare la pensile militare. Care sunt ultimele modificări adoptate în şedinţa de plen a Senatului României?
Au fost votate mai multe schimbări. În noul text de lege sunt cuprinse în continuare pensia de serviciu şi pensia anticipată, dar vârsta minimă în cazul pensionării anticipate creşte de la 47 de ani la 50 de ani. De asemenea, cei cărora starea de sănătate le permite îşi pot prelungi activitatea după pensionare cu trei până la cinci ani, beneficiind de un spor de 2 la sută pentru fiecare an lucrat suplimentar. Mai sunt şi alte modificări, dar acestea mi se par cele mai semnificative.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago