Viorel Arion nu acceptă să fie condus cu bocancii şi prin WhatsApp

Sorina Popa

Demisiile continuă în organizaţia municipală Hunedoara a PNL. După ce sâmbătă, fostul primar al municipiului, Viorel Arion (foto), a anunţat pe Facebook că el, împreună cu un grup de membri liberali, demisionează din partid, se pare că lucrurile nu se opresc aici. Arion susţine că acum, organizaţia judeţeană a PNL se conduce cu bocancii şi prin WhatsApp, ceea ce nu se mai poate accepta de către unii liberali hunedoreni, susţine fostul edil al Hunedoarei.
„Noi am anunţat că demisionăm din partid, sâmbătă. Am fost sunat şi de alţi membri ai PNL Hunedoara că şi ei vor să plece din partid, deci vor fi mai multe demisii, nu doar cele anunţate iniţial. Nu mai putem continua cu un lider ca Florin Roman. Nu suntem de acord, după ce ne minte şi ne încurajează că mergem înainte, reconstruim, vine acum şi dizolvă Biroul politic din Hunedoara. Nu s-a dizolvat nici un birou politic din ţară, numai Roman face regulile care îi convin, aici în judeţul nostru”, a declarat Viorel Arion pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
În aceste condiţii, trei dintre aleşii locali, Nicuşor Ştefan, Viorel Arion şi Ladislau Farcaş, vor pleca şi din Consiliul Local Hunedoara, pentru că au demisionat din partid. CL Hunedoara este format din 10 aleşi PSD, opt de la PNL, doi de la PER şi unul de la UDMR. Surprizele înregistrate sunt Nicolae Balosin şi Robert Muzsic, doi dintre apropiaţii fostului primar al municipiului şi care acum nu îl mai urmează, bătând palma, potrivit unor surse din PNL, cu actuala conducere liberală de la judeţ.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Felicitari dle Arion,nu merita sa stati "drept"in fata papagalului roman,sugaciul lui hava ! O atitudine de om cu capul pe umeri,bravo dle Arion si succes in cariera politica ce o veti urma.

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

2 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago