Categories: EvenimentFlash

Violul, pedeapsa aplicată femeilor

Livia Botici

Sărăcia, consumul de alcool, lipsa educaţiei şi uneori cheful de distracţii sunt principalele cauze care duc, aproape de fiecare dată, la violenţă, fie ea fizică, psihică sau dusă la extrem, până la violuri.

Au crescut abuzurile

De la începutul acestui an, la nivelul judeţului Hunedoara, oamenii legii au înregistrat 11 cazuri de viol. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul abuzurilor sexuale a crescut, în 2009 existând doar opt plângeri de acest fel. Potrivit declaraţiilor poliţiştilor, toţi violatorii au fost identificaţi, iar în prezent se află în arest preventiv, unde vor rămâne până atunci când magistraţii îi vor declara vinovaţi sau nevinovaţi. „Cazuistica de specialitate arată clar că violatorii sunt, de cele mai multe ori, infractori în serie, care nu se opresc decât în momentul în care legea îi împiedică să mai acţioneze. De asemenea, atunci când sunt în grup, violatorii abuzează sexual de o femeie pentru a demonstra prietenilor că şi ei pot, vor să demonstreze că sunt bărbaţi. De cele mai multe ori violurile se petrec pe fondul consumului de alcool, de droguri şi sunt foarte des întâlnite în mediile sărace, unde educaţia lipseşte cu desăvârşire”, a declarat psihologul Adriana Ciurdea.

Numai tată nu poate fi numit

Cele mai mediatizate cazuri au fost cel al unei fetiţei de 14 ani din Vulcan, care a fost abuzată sexual, săptămâna trecută, chiar de tatăl său, la marginea oraşului. Beat fiind, după ce a bătut-o cu pumnii şi cu picioarele, violatorul s-a năpustit asupra fiicei sale şi a violat-o de mai multe ori, apoi a abandonat-o pe câmp. Tot o fată de 14 ani a fost victima a trei bărbaţi din comuna Vaţa de Jos, care la începutul acestui an au violat-o în repetate rânduri. Abuzurile la care a fost supusă minora se petreceau într-o pădure de la marginea municipiului Brad. Cei trei filmau actele de viol şi o şantajau pe victimă cu înregistrările. Scopul acestor ameninţări era ca fata să nu depună plângere, dar şi pentru a mai întreţine relaţii sexuale cu ei. „Astfel de cazuri ajung destul de des în centrul nostru. Cu ceva timp în urmă, am primit o femeie, destul de tânără, care ne-a mărturisit că a fost violată şi bătută. Am fost foarte surprinşi atunci când am aflat că ea fusese supusă la agresiuni sexuale chiar de către soţul său”, a declarat Laura Ivaşcu, asistent social în cadrul Centrului de urgenţă pentru femeile şi copiii abuzaţi din Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

4 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

4 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

4 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

4 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

4 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

4 ore ago