Categories: Eveniment

Violatorul din Dâlja, peste cinci ani după gratii

            Bărbatul de 19 ani, din Petroşani, care a violat o femeie în vârstă de 24 de ani şi apoi a încercat să o jefuiască a fost trimis după gratii pentru viol şi tâlhărie. Totodată trebuie să plătească despăgubiri de 20 de mii de lei victimei, au decis judecătorii hunedoreni.

            Orlando Ioan Suceveanu a fost condamnat de către magistraţii Judecătoriei Petroşani la cinci ani de închisoare şi interzicerea pe o durată de doi ani a drepturilor civile pentru comiterea infracţiunii de viol, iar pentru tâlhărie a primit patru ani de puşcărie. Violatorul din Dâlja va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv cea pentru viol. Tânărul a mai făcut închisoare pentru infracţiuni comise cu violenţă, iar magistraţii i-au dat un spor de pedeapsă de trei luni, astfel că va sta în penitenciar cinci ani şi trei luni. Totodată, judecătorii au decis şi obligarea violatorului la prelevarea de probe biologice care vor fi introduse în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Orlando Ioan Suceveanu trebuie să plătească 110 lei daune materiale şi 20.000 lei daune morale tinerei de 24 de ani pe care a abuzat-o. În urmă cu circa patru luni, violatorul din Dâlja a urmărit o tânără din municipiul Petroşani, pe un drum izolat care duce într-un cătun ce aparţine de localitate şi când a văzut că nu are cui să ceară ajutor, a târât-o sub un pod unde a abuzat-o. După viol i-a luat verigheta de pe mână, suma de 110 lei şi alte bijuterii, însă la rugăminţile tinerei i-a înapoiat o parte din bunuri. (Maximilian Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

17 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

17 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago