Categories: Eveniment

Vinovaţii cer strămutarea procesului

Dana Istudor

 Magistraţii au amânat judecarea dosarului în care trei foşti şefi ai minei Petrila sunt inculpaţi pentru accidentul colectiv de muncă produs în anul 2008, când 13 mineri au murit şi 15 au fost grav răniţi.

Rudele victimelor, nemulţumite
Decizia de amânare a cauzei a venit pe fondul unei cereri depuse de către avocatul lui Aurelian Necula, fostul director al EM Petrila, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care cere strămutarea procesului, fără a face publice şi motivele care stau la baza solicitării. Cererea de strămutare a procesului se va judeca pe data de 25 ianuarie 2010, iar din acest motiv, s-a decis că nu se poate continua procesul decât după ce ICCJ va delibera cu privire la strămutare.
În şedinţa de ieri, trebuiau să se judece excepţiile ridicate la termenul din luna noiembrie, de către apărătorii inculpaţilor, care au invocat faptul că, declaraţiile unor persoane audiate pentru întocmirea de către procurori a dosarului de cercetare penală, au fost luate de către poliţişti fără delegare, conform procedurilor legale. Inclusiv actele întocmite de procurori au fost puse sub semnul întrebării de către apărătorii celor trei inculpaţi, aceştia acuzând faptul că pe documente apar ştersături, corecturi şi adnotări. În consecinţă, au cerut judecătorului să dispună retrimiterea dosarului la procurori, pentru refacerea urmăririi penale. Amânarea decisă ieri a nemulţumit rudele victimelor tragediei miniere, cât şi pe ortacii care au supravieţuit şi au fost prezenţi la proces. Rudele şi urmaşii minerilor decedaţi în explozii consideră că nu se urmăreşte altceva, decât tergiversarea procesului. Instanţa a stabilit pentru data de 2 februarie un nou termen în dosarul exploziilor de la EM Petrila.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

9 ore ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

9 ore ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

9 ore ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

9 ore ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

9 ore ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

9 ore ago