Vine, vine Moțiunea de Cenzură împotriva guvernului Cîțu!

Adriana Năstase

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că Partidul Social Democrat va de­pune o moţiune de cenzură împotriva Gu­vernului, la începutul sesiunii parla­men­tare următoare.

„Au mințit populația”
„Eu nu aş veni cu moţiunea să se suprapună luptei politice din interiorul Partidului Naţional Liberal, dar o vom depune atunci când va avea cele mai mari şanse să treacă. Categoric vom depune o moţiune de cenzură, de data aceasta la începutul sesiunii parlamentare, nu la sfârşitul sesiunii”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a precizat că moţiunea va fi depusă după congresele PNL și USR PLUS, când se vor alege viitorii președinți ai acestor partide.
„Eu cred că după Congresul PNL şi după Congresul – nu-l neglijaţi, chiar dacă e pe mute, aşa, un pic – USR PLUS”, a adăugat președintele PSD.
Marcel Ciolacu a criticat politicienii de la USR PLUS, pe care îi acuză că au mințit populația cu sloganul „fără penali în funcţii publice”, iar acum stau împreună cu PNL la guvernare.
„Acum, stau la masă cu penalii, după ce i-au păcălit pe români cu «fără penali în funcţii publice»”, a mai spus Ciolacu.

„Au distrus industria în județ”
MESAGERUL HUNEDOREAN a aflat ce părere au unii parlamentari din județ despre succesul sau insuccesul Moțiunii de Cenzură.
Astfel, deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero (foto), spune că “îmi do­rescsă voteze această Moțiune de cenzură împotriva guvernului cât mai mulți par­lamentari. Pentru că ceea ce face actualul Executiv este inadmisibil. În județul nostru, a închis Termocentrala Mintia, au rămas fără locuri de muncă cei de la CEH, CFR Marfă. Das­călii nu mai vin să se angajeze în Învăță­mânt, deoarece salariile în acest sector nu cresc. Bolnavii cu forme grave au rămas pe dinafară pe timpul pandemiei, ei nu au mai primit tratamentul necesar. Prețurile la utilități au crescut foarte mult. În afară de cam­panile electoral, pe guvernanți nu i-a interest altceva. Fac un apel la colegii parlamentari de la UDMR și Minorități, să voteze Moțiunea de Cenzură”.

„Coaliția este puternică și va trece peste asta”
„Moțiunea de cenzură este un instrument în mâna Opoziției, ce poate fi folosit o sin­gura dată, intr-o sesiune parlamentară. Cu siguranță, această ipotetică moțiune a PSD nu va trece și odată cu acest rateu, va fi de­credibilizată orice discuție despre fragilita­tea coaliției de guvernare.
Coaliția va trece peste acest test pentru că este puternică. Dincolo de culisele cu intrigi politice, ne dorim programe ample și serioase pentru dezvoltarea țării și pentru a creste nivelul de trai al românilor.
PSD își dorește dezbinare si criza politică, ei își doresc doar să cadă guvernul Cîțu, fără să își asume preluarea guvernării. Aceasta este o dovada de iresponsabilitate politica si de dezinteres față de problemele reale ale României”, a spus Vetuța Stănescu (foto), deputat PNL de Hunedoara.

Obligația să aleagă cel mai bun moment
„Congresele și bătălia internă pentru funcții sunt adevăratul Plan de Guvernare al actualei coaliții de guvernare. În tot acest timp,românii sunt victime ale incom­pe­ten­ței PNL-USR Plus și UDMR de a guverna țara, ale dezinteresului față de realele pro­bleme existente, ale exploziei de prețuri din țara nimănui și a lipsei de coerență care se manifestă generalizat pe toate palierele unde își exercită influența oamenii actualei coaliții.
PSD va depune o Moțiune de cenzură îm­potriva guvernului Cîțu la începutul acestei sesiuni parlamentare. Guvernul aflat în prăbușire sigură trage după el și românii, iar acest fapt trebuie oprit urgent.
Decizia strategică finală în privința mo­mentului exact al inițierii și depunerii moțiunii de cenzură va fi adoptată la re­uniunea de la finalul acestei săptămâni a Biroului Politic Național și a grupurilor parla­mentare.
PSD are obligația să aleagă cel mai bun moment pentru ca acțiunea sa politică să aibă succes și suferințele românilor să fie scurtate.
S-a dovedit faptul că românii nu sunt reprezentați de actuala coaliție de gu­ver­nare și că au fost și sunt zilnic mințiți. Pentru binele românilor este imperios necesar ca acest guvern incompetent, în frunte cu penalul Cîțu, să plece de la conducerea țării!
Dacă mai există un dram de omenie pentru parlamentarii aflați în grupul celor care se află la guvernarea țării, îi așteptăm să pună capăt prăbușirii economiei na­țio­nale, a sistemului de Educație și a sistemului de Sănătate! Sunt așteptați să pună umărul pentru a opri Răul care a început a se ros­to­goliți în viețile cetățenilor care i-au trimis in Parlamentul României!”, a declarat Ilie Toma (foto), deputat PSD de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

De ce livrarea maritimă este cea mai favorabilă metodă pentru expedierea mărfurilor din China  …

3 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hațeg au reținut, pentru 24 de ore, un…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vestul s-a cam rupt de est? Cârcotașii avi­zați din regiunea cu lăm­pașe spun cu tărie…

24 de ore ago

Bulina albă

Eugen Stăncioiu din Petroșani, DJ ARRoW sau „Săgeată”, așa cum este el cunoscut acasă, la…

24 de ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

24 de ore ago

CEO-ul BCR, Sergiu Manea: Nu este vorba despre repornirea combinatelor siderurgice istorice, ci despre reconstrucție unor capacități strategice

CEO-ul BCR Sergiu Manea a vizitat com­binatele siderurgice de la Hunedoara și Oțelu Roșu controlate…

24 de ore ago