Categories: Sport

Viitorul gimnasticii se „naşte“ tot la Deva

Ciprian Marinuţ

Cele mai talentate 35 de gimnaste junioare din ţară, componente ale loturilor naţionale sau lidere la cluburile lor de provenienţă, se află într-un stagiu de pregătire de 30 de zile, la Deva. Sportivele prezente în „laboratorul performanţelor de la Deva“ au şanse de promovare la categorii superioare şi au obiective de performanţă la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, la Campionatul European din 2014 şi la Jocurile Olimpice din 2016.

Vacanţă sacrificată
Gimnastele de prim-plan ale României care şi-au făcut datoria la Jocurile Olimpice de la Londra, cucerind o treime din medaliile tricolore la competiţia supremă, sunt deja în vacanţă. În schimb, sportivele din liniile doi şi trei valorice, componente ale loturilor de junioare sau lidere la cluburile din ţară care aspiră la performanţe internaţionale, îşi sacrifică vacanţa în cantonament. Cel mai important stagiu de pregătire al verii este organizat de Federaţia Română de Gimnastică şi se derulează pe tot parcursul lunii august (din 1 până în 31) la CNS CSS „Cetate“ Deva, care rămâne astfel „casa“ viitoarelor performanţe ale gimnasticii româneşti. La pregătirea centralizată din oraşul cu cetate au fost convocate componentele loturilor naţionale de junioare de la Deva şi Oneşti, plus alte 14 gimnaste de perspectivă de la cluburile CSS 2 Bucureşti, CSS 7 Dinamo Bucureşti, CSM Oneşti, CSS Focşani, CSS 1 Constanţa, CS Farul Constanţa şi CSS triumf Bucureşti. „Acţiunea are ca scop schimbul de experienţă între antrenori, abordarea unei linii corecte de pregătire, precum şi testarea gimnastelor pe criterii de vârstă, pregătire fizică, tehnică şi artistică. Sportivele participante au obiecte de performanţă la Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, la Campionatul European din 2014 şi la Jocurile Olimpice din 2016“, se arată în comunicatul oficial al FRG, transmis clubului devean.

Muncă multă, mari speranţe
Toate gimnastele participante la cantonamentul din Deva au efectuat câte două antrenamente pe zi, încercând să impresioneze antrenorii şi reprezentanţii FRG, cu speranţa de a promova „mai sus“, unde se respiră aerul tare al performanţei. „De la clubul nostru, la cantonament participă Ana Maria Ocolişan, Miriam Aribăşoiu, Andreea Munteanu şi Ştefania Stănilă, care sunt componente ale lotului naţional de junioare, precum şi alte zece sportive din grupele antrenate de Adela Popa şi Ioan Coroiu, respectiv Gina Gogean şi Cristian Micu. Cele patru din lotul de junioare îşi doresc promovarea la Lotul Olimpic de senioare. La rândul lor, cele mai bune gimnaste din linia a treia de performanţă visează să fie selecţionate în Lotul de Junioare. Toate au muncit mult, deoarece au mari speranţe de a fi medaliate la marile competiţii“, a spus Adrian Liga.
Tot în zilele cantonamentului de la Deva, se discută şi se fac propuneri pentru un nou sistem de organizare a activităţii. „Există nume grele din rândul antrenorilor şi din Federaţie care ar dori ca pregătirea să se facă mai mult la cluburi şi mai puţin în mod centralizat la loturi. Varianta ar fi un câştig sub aspectul acordării unei atenţii egale tuturor junioarelor de perspectivă, care atunci când ajung la loturi, stau în umbra liderelor şi se plafonează. Însă, există şi riscul ca antrenorii de la cluburi să nu fie la fel de pricepuţi ca tehnicienii de la loturi şi atunci din nou lipseşte progresul“, a spus Adrian Liga.
O altă variantă, poate mai bună, ar fi revenirea Lotului Olimpic lângă Lotul de Junioare, la Deva, acolo unde s-au creat medalii mai mult de 25 de ani, însă se pare că această variantă nu este foarte agreată de unii antrenori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A pozat ani de zile într-un oponent al unui primar, s-a bătut cu de­ciziile sale…

13 ore ago

Județul Hunedoara poate deveni Destinația Anului 2024

Județul nostru are patru obiective în­scrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc: Cetățile…

13 ore ago

Bulina albă

Denisa Oniciu din cadrul Detașamentului de Jandarmi Petroșani Pentru că a obținut medalia de bronz…

13 ore ago

Bulina neagră

Costantin N., judecat pentru furt Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat…

13 ore ago

Mama unui tânăr, dispusă să ajungă la închisoare pentru a-și „salva” copilul

Tânărul a provocat un accident rutier cu autoturismul familiei și ar fi rămas fără permis…

15 ore ago

Zeci de articole de îmbrăcăminte – furate de un bărbat din Deva

Bărbatul din municipiul Deva a intrat într-un magazin universal din localitatea Petrila, și-a încărcat coșul…

15 ore ago