Categories: Sport

Premieră negativă pentru gimnastica românească la FOTE

Ciprian Marinuţ

Gimnastele de la CNS „Cetate” Deva şi din Lotul de Junioare de la Deva au rămas fără medalie la Festivalul Olimpic al Tineretului European, locul patru de la echipe fiind cea mai bună performanţă. Este pentru prima dată în istorie când gimnastica românească lipseşte de pe podium la această importantă competiţie juvenilă, fetele fiind pentru a 12-a oară în faţa publicului (debut în 1993), iar băieţii pentru a patra oară (debut 2009).
Aproape de podium la feminin, jale la masculin
Cea mai bună performanţă a gimnasticii Româneşti la FOTE 2015 a rămas locul patru ocupat în concursul pe echipe, din prima zi, după Rusia, Belgia şi Germania. La individual compus, gimnastele Ioana Crişan şi Olivia Cîmpian, ambele CNS „Cetate” Deva, au încheiat finala pe locurile 6, respectiv 14, titlul revenind Dariei Skrypnik (Rusia). În finalele pe aparate, Ioana Crişan şi Olivia Cîmpian s-au clasat pe locurile 6 şi 7, la bârnă şi sol, deşi erau cotate ca pretendente la podium. În finala de la bârnă, Ioana Crişan a intrat de pe locul patru, cu un punctaj total de 14.000, ceea ce o anunţa printre favoritele la medalii. Din păcate, lipsa de experienţă şi emoţiile şi-au spus cuvântul, iar Ioana a avut un exerciţiu mai slab decât în calificări, primind doar 6.400 la execuţie, ceea ce a echivalat cu locul şase. Istoria s-a repetat şi în finala de la sol, Olivia Cîmpian încheind pe locul 7, după ce fusese pe „podiumul” calificărilor. Evoluţia de 14.050, repetată sau executată în proporţie de măcar 85 la sută, i-ar fi adus un loc pe podium, numai că a fost cotată, de această dată, cu 13.600, ca urmare a erorilor de la execuţie (8.000), atu-ul celei mai mari note la dificultate (5.6) fiind nevalorificat. La masculin, tricolorii au avut rezultate şi mai modeste, astfel că este prima ediţie la FOTE fără nici o medalie pentru reprezentanţii noştri, fetele consemnând o „premieră” (nedorită), băieţii fiind pentru a doua oară consecutiv în această situaţie.
Sportul „regină”, devansat de alte discipline
Gimnastica, sportul care a fost decenii la rând numărul unu al României la competiţiile olimpice pare că pierde teren în faţa altor sporturi şi raportat strict la clubul CNS „Cetate” Deva, şi la nivel naţional. În privinţa clubului din Deva, la FOTE 2015 s-a consemnat în premieră o situaţie în care gimnastica a rămas fără medalii, iar atletismul a obţinut una de argint, prin Bogdan Sitoianu la lungime. La general, delegaţia României a ocupat locul 13 în clasamentul final pe medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2015, ediţia de vară, care s-a încheiat sâmbătă, la Tbilisi (Georgia), însă bilanţul gimnasticii a fost zero. Tricolorii au cucerit trei medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz. Titlurile de campioni au fost cucerite la înot şi atletism, argintul a fost câştigat la atletism, judo şi tenis, la dublu feminin, în timp ce medaliile de bronz au fost adjudecate la înot şi tenis, la simplu feminin. Următoarea ediţie a FOTE va avea loc la Györ (Ungaria).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Atac armat în Lupeni: Patru persoane împușcate bărbat care a încălcat ordinul de protecție

Un incident de o gravitate deosebită a avut loc duminică după-amiază în municipiul Lupeni, unde…

7 ore ago

Bărbat condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, depistat de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat un bărbat pe numele căruia a fost emis un…

8 ore ago

Tineri reținuți de polițiștii din Vulcan, după sustragerea unui ATV

Intervenție rapidă a polițiștilor din Vulcan după ce proprietarul unui ATV a sesizat, prin apel…

8 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcțiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte important pentru sistemul nostru energetic…

o zi ago

În urmă cu puțin timp, a fost anunțat un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din cartierul Iscroni, aparținând orașului Aninoasa.

De urgență, la fața locului, au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

o zi ago