Categories: Sport

Victorie la masa verde pentru naţionala de rugby a României

Naţionala de rugby a României a câş­tigat la ”masa verde”, cu scorul de 28-0, victorie cu bonus ofensiv, meciul cu Bel­gia, din ultima etapă a ediţiei 2020 a Rug­by Europe Championship, potrivit deciziei luate, joi, de către Colegiul Director al Rugby Europe, informează site-ul FRR.
Partida dintre cele două echipe, pro­gramată pentru data de 7 februarie, la Craiova, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, a fost suspendată după ce Rugby Europe a anunţat că a fost informată că delegaţia belgiană nu poate părăsi ţara pentru a ajunge în România.
„Noi suntem dezamăgiţi că nu am jucat meciul, aveam nevoie să câştigăm acest meci pe teren, pentru că nu am mai jucat de un an de zile şi era o pregătire foarte bună pentru ediţia din acest an a com­petiţiei, pentru debutul campaniei de calificare la Cupa Mondială. Ne pare rău de această situaţie. Cred că după atâta muncă pe care am depus-o în pregătirea acestui meci meritam rezultatul acesta şi sunt sigur că la fel ar fi fost şi în teren ”, a declarat Eugen Căpăţînă, vicecăpitanul echipei României.
„Staff-ul a gestionat foarte bine situaţia mai ales după anunţul făcut de Rugby Europe că meciul se suspendă, am primit o zi liberă, pentru că băieţii au căzut moral: te pregăteşti la intensitate maximă, aştepţi să joci şi apoi afli că nu mai are loc meciul. Repet, ne-am fi dorit să jucăm meciul, pen­tru că avem nevoie de meciuri înainte de a începe ediţia 2021”, a mai spus Căpăţînă.
Clasamentul final al ediţiei 2020 a Rugby Europe Championship va fi definitivat după disputarea celor două meciuri restante, Spania – Portugalia şi Georgia – Rusia. Îna­intea acestor meciuri, pe primul loc se află Georgia, cu 19 puncte, urmată de Româ­nia, 10 puncte, Portugalia, 9 puncte, Spa­nia, 9 puncte, Rusia, 8 puncte, Belgia, 7 puncte.
Colegiul Director al Rugby Europe a decis menţinerea datelor de disputare a ediţiei 2021, care va debuta în weekend-ul 6-7 martie, se va desfăşura de-a lungul lunii şi va continua apoi în iulie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Green Line Valea Jiului. Transportul local al elevilor din orașul Petrila va fi GRATUIT

,,Veste bună pentru elevii din orașul Petrila. În ședința Adunării Generale a Acționarilor de la…

O secundă ago

Spitalul din Deva, în gardă pentru urgențele ORL din județ

Magdalena Șerban Garda ORL (Otorinolaringologie) e crucială pentru urgențele ce țin de spec­trul urechi, nas…

2 minute ago

Se antrenează la Petroșani, la baza sportivă modernizată

Potrivit edilului șef din Petroșani, mai multe echipe de fotbal din țară vin să se…

4 minute ago

Unde va juca Corvinul meciurile de acasă?

Unde va juca Corvinul meciurile de acasă, având în vedere că vechiul stadion nu mai…

5 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

o zi ago