Categories: Sport

Victorie cu „cap” şi multă muncă!­

Victor Sav

Echipa noastră a bifat al doilea succes consecutiv în campionat, după 1-0 (1-0) cu CSC Şelimbăr, într-un joc restant din prima rundă. Antoniu Manolache a fost decisiv pentru „corbii albaştri”, în faţa a aproximativ 2.000 de fani prezenţi în tribunele arenei „Corvinul 1921”.

Imparabil
Aproape 10 minute s-au tatonat cele două echipe, până să apară prima opor­tu­nitate de gol la una din porţi. Alb-albaştrii au combinat frumos în stânga, pe axa Pîrvulescu-Câmpan-Hergheligiu, iar cel din urmă, aflat la al doilea meci la rând ca titular, a şutat de la 20 de metri, peste poartă. A mai fost ne­voie de alte zece minute pen­tru ca am­fi­tri­onii să mai aibă o şansă la poar­ta lui Măluţan, goal­keeper-ul sibi­e­nilor scoţând de sub trans­ver­sa­lă un şut-centrare al lui Pîrvulescu. Din cor­nerul rezultat s-a „miş­cat” şi tabela pri­ma dată! Hergheligiu a exe­cutat ex­ce­lent, iar Manolache a trimis, cu ca­pul, imparabil, în vin­clu (23). Marcă înregis­trată!
Reuşita lui „Manolo” i-a trezit şi pe oaspeţi, care au avut nevoie de 31 de minute pentru a semna prima lor ocazie importantă: centrare din stânga Hernando, „cap”, pe spate, a lui Nerukh, min­gea lovind bara din stânga lui Lefter. Cinci minute mai târziu a venit o nouă „replică” din partea băieţilor lui Florin Maxim, Hergheligiu trimiţând peri­culos, de puţin pe lângă, din 16 me­tri, la capătul unei acţiuni dezvol­ta­te în flancul drept de Pop (38). La poarta cealaltă, Lefter a reţinut, fără emoţii, o reluare „moale” a lui Hernando, din şase metri, de lângă a doua bară, după o cursă în viteză a lui Natea, iar pe con­tra­a­tac, ace­laşi Pîrvulescu a fost blo­cat la timp de un fundaş advers (42), aceas­ta fiind ultima ocazie importantă a unei reprize dominate de echipa noastră.

Șansa golului egalizator
Şi actul secund a început în aceeaşi „notă”, cu Corvinul la cârma jocului, primele acţiuni periculoase aparţinân­du-le lui Lehaire şi Pîrvulescu, urmaţi de Hergheligiu şi Câmpan – cu un şut de la distanţă, respins în lateral de Măluţan (55) în vreme ce oaspeţii au mizat, în continuare, pe contraatac şi faze fixe. Iar o astfel de contră a apărut în minutul 63, când nou-intratul Monea a şutat din careu, însă mingea a atins doar plasa laterală. Acelaşi jucător a avut în faţă şansa golului egalizator, dar a ratat întâlnirea cu mingea, după un corner bătut foarte bine din partea dreaptă (73). „Şeptarul” sibienilor a fost, încă o dată, aproape de gol, în mi­nutul 83, când a trimis, puternic, cu capul, o centrare a lui Buzan, din lovi­tură liberă. Finalul de meci a fost unul în care echipa noastră a preferat să încerce să conserve rezultatul, în ciuda strădaniilor ofensive ale trupei vizita­toare, obţinând astfel primul succes acasă din noul campionat şi al doilea la rând în întrecerea internă.
Sâmbătă jucăm tot pe teren propriu, în compania nou-promovatei AFC Câm­pulung-Muscel, într-un meci cu fluierul de start la ora 11:00 şi care va putea fi urmărit, de la distanţă, pe plat­forma FRF.TV.
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Pop, Lică (cpt.), Manolache, Velisar – Cărăruş – Lupu, Lehaire, Hergheligiu (74, Gîrbiţă), Pîrvulescu – Câmpan (70, D. Grigore)
CSC Şelimbăr (antrenor Constantin Schumacher): Măluţan – Buzan, Natea (cpt.) (46, Gogor), Gherman, S. Şerban – Boboc, Cotogoi (62, Monea), Olariu, Bucuroiu – R. Hernando, Nerukh (62, Babic).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

19 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

19 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

19 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

19 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

19 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

19 ore ago