Categories: Sport

Victoria care tulbură apele la Cetate

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Deva au câştigat cu 33-30 meciul din deplasare cu HCM Rm. Vâlcea, urmaşa săracă a Oltchimului, însă preşedintele clubului, Marian Muntean, este nemulţumit de joc şi îngrijorat de viitorul echipei. Jocul slab al trupei antrenate de Cornel Bădulescu (foto) a fost analizat aseară într-o şedinţă cu conducerea clubului, cu scopul găsirii unor soluţii pentru redresare.

„S-au făcut de râs”
Liniştea din tabăra echipei Cetate Deva a ţinut doar până la primul meci test cu o echipă mai de Doamne ajută. Astfel, după ce au defilat la turneul de la Tg. Mureş în faţa unor formaţii din eşalonul secund, handbalistele de la Cetate Deva au suferit pentru a se impune cu 33-30 în faţa grupării HCM Rm. Vâlcea, într-un meci disputat marţi, în deplasare. „Această victorie chinuită la numai trei goluri diferenţă este egală cu o înfrângere. Eu, moral, m-am simţit învins. Sunt nemulţumit şi consider că echipa s-a făcut de râs, deoarece a rămas datoare la atitudine, calitatea jocului şi ambiţie. Au avut în faţă o formaţie închegată peste noapte, care nici tricouri oficiale nu avea. În plus, din lotul HCM-ului, doar trei jucătoare – Busuioceanu, Cherăscu şi G. Luca – aveau cât de cât un nume în lumea handbalului. În schimb, la noi, raportat la investiţiile făcute şi la lotul avut la dispoziţie de antrenor, totul a lăsat de dorit, de la atitudine şi joc, până la implicare şi devotament. Am decis să analizăm acest meci împreună cu antrenorul, jucătoarele şi conducerea clubului, pentru a pune lucrurile la punct şi a evita pe viitor astfel de situaţii”, a spus Marian Muntean, preşedintele grupării devene.

Turneu la Craiova
Indiferent de concluziile analizei derulate aseară, gruparea deveană va continua seria meciurilor test, participând sâmbătă şi duminică, în Sala Polivalentă din Craiova, la turneul dotat cu „Cupa Craiovei”. Alături de gazda turneului, SCM Craiova, la turneu vor mai participa CSM Bucureşti, CSM Cetate Deva şi HCM Rm. Vâlcea. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare, sâmbătă fiind programate două jocuri (unul dimineaţa şi altul după-masă), iar duminică fiind ultimele partide.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Printr-o circă din ju­deţ e zarvă mare după ce nişte băieţi au co­mis-o din nou,…

13 ore ago

Bulina albă

Daniel Hălăstăuan, președintele Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan Pentru organizarea unui concert de colinde…

13 ore ago

Bulina neagră

Mihai H., adolescent din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie…

13 ore ago

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise, confiscate de poliţişti

Peste 200 de kilograme de articole pirotehnice interzise au fost con­fis­cate, până în prezent, de…

13 ore ago

Supraveghere video în punctele cu probleme în colectarea gunoiului; amenzile ajung la 30.000 de lei

Primăria municipiului Hunedoara a instalat camere video de supraveghere în punctele de colectare a gunoiului…

13 ore ago