Astfel, Dan Şova a fost suspendat din funcţia de vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al PSD, Marian Vanghelie, din funcţia de vicepreşedinte, iar Sebastian Ghiță. din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD online, în virtutea căreia făcea parte din CExN al PSD.
„Este foarte clar că există prejudicii de imagine, că oamenii aceştia sunt colegii noştri, dar trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de a face cu campania electorală în mod direct şi că, din acest punct de vedere, sunt suspendaţi din toate funcţiile din partid. Este o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent Naţional. Evident că am propus acest lucru şi am discutat cu aceşti colegi ai mei, pentru că vreau ca PSD să fie, în continuare, cel mai puternic partid din ţară şi cel mai disciplinat, mai ordonat şi cel mai responsabil”, a spus Ponta, în conferinţa de presă organizată după şedinţa BPN al PSD.
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…