Mihalache Bocea, bărbatul de 48 de ani din Deva, care a fost călcat de jeep-ul lui Alin Andrioni, se află încă internat la clinica din Austria. Acesta nu mai este intubat şi a scăpat de infecţia care i-a invadat tot corpul, urmând să fie transferat la o altă unitate spitalicească din Viena pentru recuperare. Băiatul lui, Adrian Bocea, ne-a confirmat că a reuşit să vorbească cu tatăl său la telefon, este conştient, dar are imunitatea foarte scăzută şi muşchii atrofiaţi din cauza faptului că este imobilizat la pat. Dosarul în care s-a început urmărirea penală pentru lovire şi tentativă de omor, în care este implicat Mihalache Bocea, împreună cu ecologiştii Alin Andrioni şi Gabriel Păun, a fost transferat spre soluţionare procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. (O. Mihnea)
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…