Viceprimarul Răzvan Mareş este plin de optimism: „Deschidem zeci de şantiere în municipiul Deva”

Sorina Popa

Viceprimarul Răzvan Mareş (foto) anunţă deschiderea a zeci de şantiere în municipiul reşedinţă de judeţ. Mai precis, aproape 100 de lucrări vor demara în acest an, 42 chiar de săptămâna viitoare.
În timp ce primarul municipiului Deva, Mircia Muntean, rezolvă proiectele mari, care au nevoie de aprobări de la ministere, companii de investiţii, vicele Mareş munceşte acasă. Cei doi fac o echipă foarte bună, Mircia Muntean cu experienţa, Mareş cu tinereţea şi dorinţa de a arăta devenilor că poate să-şi ducă la bun sfârşit proiectele pe care le-a promis în campania electorală de anul trecut. Şi, în ciuda unora care susţin contrariul, lucrurile merg ca pe roate la Primăria Deva. Câinii latră, caravana trece, spune Mariş.
„Suntem hotărâţi să facem lucruri importante în Deva. Suntem pregătiţi să dăm startul şantierelor, vom aproba bugetul pentru acest an la sfârşitul acestei săptămâni. Sunt lucrări mai mari, dar şi mai mici. Avem amenajări de parcări, alimentare cu apă şi canalizare, pe străzile Cascadei, Roci, Granitului, Viorelelor, modernizări de străzi, construcţia parcării supraetajată din faţa Spitalului Judeţean, amenajări intersecţii, reabilitări ganguri pietonale. Vom realiza pista de atletism la Colegiul Naţional Regina Maria şi un teren de sport la Colegiul Naţional Decebal. Pentru pensionari vom face zone de recreere, terenuri de sport cu gazon sintetic în mai multe cartiere din municipiu. Am început şi reabilitarea zonei din jurul Pieţei Centrale. Se va schimba cu totul faţa acestui loc. Modernizăm zona, vom monta stâlpi de iluminat de generaţie nouă, va fi frumos, sigur. Nu spun că încercăm să facem totul bine, ci facem totul cu cea mai mare seriozitate. Este mult de lucru, dar nu ne plângem, echipa este una solidă”, a declarat viceprimarul Răzvan Mareş pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Viceprimarul Răzvan Mareş acceptă noi provocări şi spune că primarul Mircia Muntean are conexiunile la Bucureşti, iar în scurt timp, conducerea primăriei va anunţa noi investiţii cu fonduri guvernamentale şi fonduri europene. În aceste condiţii, odată cu venirea primăverii, se anunţă mare forfotă cu deschiderea şantierelor în municipiul Deva.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pista de atletism de la stadion se va realiza primavara asta? Va fi accesul liber pentru toata lumea?

  • E bine că promite ,politicienii așa fac ,dacă respectă cuvântul o să mai vedem ,cele zece șantiere aduce locuri de muncă foarte multe .

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

23 de ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

23 de ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

24 de ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

24 de ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

24 de ore ago