Viceprimarul din Petrila a fost înlocuit din funcţie

Maximilian Gânju
Viceprimarul oraşului Petrila, Dorin Curtean, candidat la funcţia de primar al oraşului, a rămas fără sprijinul po­litic, după ce a ales să treacă la Pro România şi să can­dideze.
Aleşii locali din Petrila au ales, ieri, un nou viceprimar în condiţiile în care Dorin Curtean, în baza legii, şi-a pierdut şi postul de consilier local. Marius Heljiu (foto) este noul viceprimar al oraşului Petrila. Consilierul local din partea PSD a fost ales, de colegii de consiliu, în funcţia de viceprimar. La şedinţa de miercuri după-amiază, nu au participat consilierii PNL.
Curtean a făcut echipă la alegerile trecute cu actualul primar al localităţii Petrila, Vasilică Jurca (PSD), fiind unul dintre cei care au ajutat la victoria în faţa fostului primar Ilie Păducel.
La Petrila sunt înscrişi în cursa electorală cinci candidaţi pentru fotoliul de primar al localităţii. Vasile Jurca de la PSD, Ilie Păducel – PNL, Iulian Niculescu – USR, Dorin Curtean – Pro România şi Daniel Dumitru Stroe – Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

12 ore ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

12 ore ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

o zi ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

o zi ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

2 zile ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

2 zile ago