Categories: Sport

Viaţã grea pentru favorite

Ciprian Marinuţ

Lidera SuperLigii, Paloma, şi campioana, Avantaje, au câştigat la mare luptă duelurile din etapa a IV-a cu SL Gaz Metan şi Liverpool. În Liga RealSport (eşalonul secund), FC Comsid Tehnosteel a trecut mai clar decât o arată scorul, 4-2, de D.P.D., formaţie care rămâne fără nici un punct.

Gaz, greu de suportat
Paloma, revelaţia noului sezon în SuperLiga RealSport, a avut mult de muncă pentru victoria cu 5-2 în faţa incomodei echipe SL Gaz Metan. Lidera a fost condusă de două ori cu 1-0 şi 2-1 şi a egalat cu dificultate, pentru că „gaziştii” s-au apărat ermetic. SL Gaz Metan a punctat prin Bălan (min. 12) şi Ciocântă (min. 31), iar Paloma a egalat prin Dărăban (min. 21) şi Jicmon (min. 36). După golul de 3-2, reuşit de Dărăban (min. 39), Paloma a avut mari emoţii, întrucât a rămas în inferioritate numerică pentru cinci minute, după ce Alexandru Petresc (min. 43) a fost eliminat pentru lovirea unui adversar. Pe contraatac, Dărăban (min. 44) a punctat pentru 4-2, dar Ciocântă (min. 45) a ţintit transversala şi putea relansa meciul. În ultimul minut, acelaşi Dărăban a stabilit scorul final la 5-2.

 

Derby pe muchie de cuţit
În partida cap de afiş a etapei, campioana, Avantaje, a suferit mult în faţa medaliatei cu bronz, Liverpool, dar până la urmă s-a impus cu 3-2 (1-1). „Cormoranii” deveni au condus cu 1-0 şi 2-1 prin golurile semnate de Toma (min. 20) şi Curtean (min. 28), dar campionii au egalat prin Gavrilă (min. 24) şi Ţiglar (min. 31). Finalul de meci a fost pe muchie de cuţit, însă cei de la Avantaje au avut nervii mai tari şi au marcat golul victoriei prin Gabi Constantin jr. (min. 46).
Un alt meci cu răsturnări spectaculoase de scor în SuperLigă a fost cel dintre Pera BMW şi Voinţa Vălişoara, în care echipa din Vălişoara a obţinut prima victorie din această stagiune. Voinţa a început perfect şi a condus cu 2-0 prin golurile reuşite de Pârva (min. 9 şi 14). La acest scor, cei de la Voinţa s-au culcat pe-o ureche şi Pera BMW a accelerat, preluând conducerea cu 4-2, prin punctele semnate de Podelean (17, 28, 30) şi Morar (26). În ultimele cinci minute, Voinţa a renăscut şi a marcat de patru ori consecutiv, fără să primească gol, prin Casoni (35, 47 şi 50) şi Lică (49) şi  a câştigat cu 6-4.

 

Salvaţi de antrenorul-jucător
În Liga RealSport (eşalonul secund), nou-înfiinţata FC Comsid Tehnosteel a trăit prin reuşitele antrenorului-jucător Claudiu Popa, în meciul câştigat cu 4-2 în faţa celor de la D.P.D.  „Popică” (min. 3) a deschis scorul cu o torpilă din unghi, iar Tănasă a majorat diferenţa cu un şut de la mijlocul terenului, după multe ocazii irosite de D.P.D. După pauză, tot „Popică” (min. 30) a făcut faza golului de 3-0, întrucât şutul său în bară a fost deviat în propria poartă de portarul Iordache. „Locotenentul” Tănasă (min. 32) l-a secondat încă o dată pe antrenorul său şi a dus scorul la 4-0. Pe final, FC Comsid a terminat benzina, iar D.P.D. a punctat prin Gabor (min. 40) şi Coricovac (min. 48).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

3 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

3 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

3 ore ago