Categories: Comunitate

Vețel: Între autorecenzare și solidaritate

Magdalena Șerban

Administrația publică din Vețel anunță locuitorii comunei că pot primi asistență la autorecenzarea online. Pentru asta, trebuie să vină la sediul primăriei, unde vor fi sprijiniți pas cu pas. Intervalul săptămânal este de luni până joi, între orele 8:00-18:00, iar termenul limită potrivit reglementărilor legale este data de 15 mai 2022.

Indicatorii vor dicta situația exactă
Pentru prima dată în istorie, Re­cen­sământul Populației și Locuințelor se desfășoară complet digitalizat. Insti­tutul Național de Statistică pune la dis­po­ziția celor care au rezidența în România o platformă de autore­cen­zare, disponibilă la adresa recensamanatromania.ro, în care cine dorește poate completa online chestionarul. O altă posibilitate este cea a autorecenzării asistate, prin care cei care nu au mijloace tehnice, nu știu sau nu pot să se autorecenzeze pot apela la un recenzor la punctele special puse la dispoziție de fiecare primărie din țară. De asemenea, orice salariat din mediul privat sau de stat va beneficia de o zi liberă pentru auto­recenzare. E acordată doar după com­pletarea formularului de autorecen­zare și nu în avans, însă în termen de maximum 12 luni de la data realizării autorecenzării. Practic, un angajat își poate lua această zi liberă până cel târziu în mai 2023. „După cum știm, unul dintre cele mai importante eve­nimente din țara noastră este Recen­sământul General al Populației și Locuințelor, organizat din 10 în 10 ani. Această culegere de date oferă in­formații exacte privitoare la numărul real al populației rămasă în țară și al spa­țiilor de orice fel (industriale, loca­tive, anexe etc). Ultimul recensământ general a avut loc în 2011 și ar fi trebuit să fie repetat anul trecut. Din cauza pandemiei a fost amânat pentru 2022. Așa că a venit timpul să ne mobilizăm. În ce privește populația din satele apar­ținătoare, îndemnăm la înțelegere și vă rugăm ca pentru a evita cozile și aș­teptările inutile să vă programați în prealabil la recenzori, numerele de telefon disponibile fiind 0731/260.440 sau 0731/260.429″, a afirmat primarul din Vețel, Ioan Hențiu (foto).

La fel de important
Pe de altă parte, un alt apel al edilului local se îndreaptă către proprietarii de pensiuni și acele persoanele fizice care doresc să dea o mână de ajutor și să cazeze refugiați din Ucraina. Le reamintește că în prealabil trebuie să-i înștiințeze pe lucrătorii Postului de Poliție Vețel despre intenția de aju­to­rare. „Sunt mulți oameni cu suflet mare și nu rămân indiferenți la stri­gătul de durere al celor pe care con­flictul armat din Ucraina i-a lăsat fără acoperișul de deasupra capului, poate fără mașină și/sau alte bunuri obținute din strădania lor. Să ne punem puțin în locul acestora și să ne imaginăm că oricare dintre noi poate trece printr-o situație similară. Ba mai mult, unii și-au lăsat părinții și bunicii în urmă, tocmai pentru a-și salva copilașii. Au luat calea României, fugind de moarte. Îi felicit pe membrii comunității noas­tre pentru empatia manifestată și sper din toată inima ca pacea să revină în lume. Suntem greu încercați, ba de pandemie, ba de nevoi și greu­tăți, ba de nesiguranță, dar cel mai greu e când e război. Doamne ajută să fie bine”, a încheiat primarul comunei Vețel.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

11 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

16 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

16 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

17 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

19 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

19 ore ago