Categories: Comunitate

Veşti bune pentru turiştii civilizaţi

Maximilian Gânju

„Legea picnicului” interzice camparea în zonele neamenajate, iar pentru multe familii, o ieşire cu cortul la Mureş sau Strei pare imposibilă în această vară. Cum primăriile nu s-au grăbit să amenajeze spaţii pentru camping, oamenii pot să-şi petreacă liniştit concediul pe marginea apelor, cu condiţia să fie civilizaţi, iar în urma lor să nu rămână în urmă pic de mizerie. 

Primăriile nu s-au sinchisit de lege
În fiecare vară, foarte multe familii din cele şase localităţi ale Văii Jiului, în special pensionarii, încercau să mai scutească din cheltuielile cu utilităţile şi plecau într-un concediu prelungit din iunie şi până în septembrie, pe Valea Mureşului, pe Strei ori în zona Retezatului. Numai că din acest an, concediul petrecut în natură părea imposibil din cauza „legii picnicului”, care interzice practic camparea în zonele neamenajate. Garda de Mediu a judeţului Hunedoara a cerut primăriilor din judeţ să-şi stabilească spaţiile destinate picnicului, să le utileze corespunzător şi să poată fi identificate de către inspectorii de mediu în timpul controalelor, numai că primăriile nu s-au conformat. „Este adevărat că era un obicei ca lumea să iasă pe malul Mureşului sau Streiului la iarbă verde. Mai pescuiau oamenii, mai făceau un grătar, însă din punct de vedere legal, s-a cam terminat. Noi am cerut primăriilor să-şi desemneze spaţiile de picnic, să le doteze cu toalete ecologice, aşa cum cere legea. N-am primit decât două adrese de la primării, în care ne informau că nu-şi amenajează spaţii, iar restul n-au răspuns. În ceea ce priveşte camparea ilegală, foarte mult depinde de administraţiile locale”, a declarat comisarul Cristian Moldovan, şeful Gărzii de Mediu Hunedoara.

Să nu lase mizerie în urmă
Cum administraţiile locale n-au stabilit zonele de campare, inspectorii de la Garda de Mediu nu prea pot aplica legea, decât dacă turiştii lasă mizerie în urma lor, astfel, ei fiind sancţionaţi în baza acestei încălcări a legislaţiei. Cei care îşi fac curat în zona unde au campat nu vor fi sancţionaţi şi se pot bucura de vacanţă. Fie că e vorba de Mureş, Strei sau barajele de acumulare ale hidrocentralelor din Ţara Haţegului, pescarii din Valea Jiului, împreună cu soţiile lor, sunt nelipsiţi de pe malurile apelor, iar unii dintre aceştia îşi petrec tot concediul la pescuit pe Mureş, lângă Deva. Dacă cei mai norocoşi îmbină plăcutul cu utilul, alte familii au ales muntele, dar nu pentru vacanţă, ci pentru a-şi asigura un venit. Astfel, până târziu în toamnă, cutreieră munţii din Valea Jiului, pentru a aduna ciuperci, afine ori alte fructe de pădure, pe care le vând centrelor de colectare sau în pieţele din zonă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

11 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

11 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

11 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

11 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

11 ore ago