Categories: Eveniment

Îşi riscă vieţile, scăldându-se în ape interzise

Cristina Ghenea

Nici bine nu s-a instalat din nou căldura, că sute de hunedoreni au ieşit în acest weekend, cu mic, cu mare, la iarbă verde, la grătare şi la plajă. Mulţi dintre aceştia, însă, îşi pun viaţa în pericol, făcând ieşiri în locuri neamenajate, şi ignorând pericolul de înec, chiar dacă în multe ape din judeţ, scăldatul este interzis.

„Scăldatul interzis”, neafişat

În Tăul Făerag, de exemplu – aflat în apropierea comunei Certeju de Sus, scăldatul nu este permis. Asta, mai ales pentru că, în adâncuri există un sorb care pune în pericol siguranţa înotătorilor. În plus, în multe, locuri apa are peste 10 metri adâncime. Şi totuşi, în zilele însorite, Tăul Făerag este luat cu asalt de cei care locuiesc în zonă. „Tăul este un pericol pentru cei care vin să se scalde. Ar trebui îngrădit, pentru ca accesul să nu mai fie permis. În prezent, nu mai există nici plăcuţe care să atenţioneze oamenii, deoarece lumea le fură”, a declarat primarul comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpean. Doar în urmă cu trei săptămâni, un bărbat de 37 de ani şi-a găsit sfârşitul pe fundul acestui lac.
De altfel, şi în zona Haţegului, zeci de hunedoreni fac baie în canalele ce unesc cele nouă hidrocentrale. Asta, în ciuda faptului că aici sunt amplasate plăcuţe pe care scrie clar că scăldatul este interzis. „De-a lungul anilor, au şi murit oameni în aceste canale”, a declarat Voicu Poenariu, inginer şef în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Hunedoara.

Aceeaşi situaţie şi în sudul judeţului

Lacul de la Câmpu lui Neag, din Uricani, devine una dintre cele mai aglomerate zone, în zilele fierbinţi, de vară. Deşi în orice moment se pot produce tragedii, pentru că apa are peste 80 de metri adâncime, oamenii ignoră pericolul şi aleg să se recreeze aici, pe timpul verii, în loc să meargă la ştranduri, deoarece e gratis. „Noi punem plăcuţe, pentru a informa lumea că scăldatul în acest lac, este interzis, însă dispar în câteva zile”, spune secretarul Primăriei din Uricani, Dănuţ Nelu Flori. Tot în Valea Jiului, în zona Malea, dintre Petroşani şi Petrila, sunt trei lacuri care prezintă pericole. În nici unul dintre acestea, scăldatul nu este permis, dar cel mai probabil, oamenii care vin aici să se recreeze nici nu au habar de asta. „Cetăţenii nu au voie să se scalde în aceste lacuri, deoarece există pericolul de înec. De-a lungul timpului, au murit mai multe persoane în aceste ape. Problema e, însă, că tăbliţele informative sunt distruse de cei care vin aici la iarbă-verde”, a declarat administratorul public al oraşului Petrila, Dorin Curtean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

14 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago