Edilii-şefi din judeţ şi-au cam pregătit intrarea în iarnă, fără a se baza pe faptul că toamna va fi lungă şi frumoasă. Aşa că investiţiile programate, chiar dacă nu au fost începute, trebuie pregătite, pentru a începe măcar în primăvara anului ce vine.
Introducerea reţelelor de apă şi canalizare în satele Ciula Mare, Ciula Mică, Boiţa şi Vălioara, renovarea şi dotarea căminelor culturale din Răchitova şi Ciula Mică, precum şi înfiinţarea şi dotarea unui centru After-School în Răchitova sunt planurile pe bani europeni, vizate de Eugen Băiconi (foto), primarul comunei Răchitova, pentru următoarea perioadă. „Caietul de sarcini a fost finalizat şi depus la APDRP Timişoara, pentru verificare. Urmează scoaterea la licitaţie a lucrării. Referitor la alte lucrări, modernizarea căminului cultural din satul Vălioara, făcută din bugetul local, atât în interior, cât şi în exterior, a fost terminată“, a precizat edilul-şef din Răchitova. Potrivit acestuia, o altă noutate este faptul că nu de mult timp, a fost achiziţionat un tractor cu tocătoare, în ograda instituţiei administrative mai existând şi alte utilaje cu care primăria îşi rezolvă în regie proprie unele din lucrările necesare în satele comunei.
Vorbesc gurile rele că între doi colegi dintr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…
Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…
Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…
„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…