De acum încolo, graţie unei finanţări europene, cei de la administraţia comunei Luncoiu de Jos se pot gospodări singuri, urmând să beneficieze şi de utilajele necesare pentru acest lucru. Iar pe lângă lucrările edilitare, e bună şi puţină promovare.
„Prin Grupul de Acţiune Locală «Ţara Zarandului» am câştigat un proiect de achiziţionare a unui utilaj multifuncţional, în valoare de 95.000 de euro, şi urmează demararea procedurii de achiziţie. Este vorba de un tractor la care se pot adapta o cupă de încărcare, o remorcă mare, lamă pentru deszăpezire, sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant, plus diferite ustensile pentru cosmetizat vegetaţia etc… adică tot ceea ce e necesar pentru lucrările din comună, valabile atât vara, cât şi iarna. Până acum, pentru deszăpezire, aveam un contract cu o firmă specializată, însă în acest fel vom scuti o grămadă de bani. Se pot face pietruiri şi se pot aduce lemnele necesare din fondul forestier deţinut de noi. E vorba de vreo 300 de hectare. Luăm lemn din rărituri sau din marcări pentru igienizare, utile pentru consumul de la primărie, de la şcoli şi de la unele cămine culturale. Avem 139 de copii la şcoli şi grădiniţe, aşa că e nevoie de căldură. Sunt clădiri mari şi se încălzesc greu”, afirmă Călin Dud (foto), primarul din Luncoiu de Jos.
Potrivit acestuia, acţiunile administraţiilor locale înscrise în GAL-ul „Ţara Zarandului” se îndreaptă şi către promovare. „Am fost de curând cu un stand de prezentare la o reuniune a GAL-urilor din ţară, care s-a desfăşurat în judeţul Arad şi în cadrul Târgului «Bălţata Românească», de la Băcia. Avem trei meşteri locali pe care dorim să-i promovăm: o femeie care face pictură pe lemn şi sticlă, un localnic ce împleteşte coşuri de nuiele şi altul care este dogar. Am luat astfel de obiecte şi le-am transformat în exponate, pe care le-am prezentat la evenimentele amintite, unde s-au bucurat de succes”, a precizat primarul din Luncoiu de Jos.
Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…
Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a procedurii de licitație pentru achiziționarea…
Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…
I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…
Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lăsat în urmă un dosar penal grav.…
Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…
View Comments
TOT INTR-O MINCIUNA DE 5 ANI AR TREBUI FAPTE NU POVESTI SI MINCIUNI