Categories: Actualitate

Veste antiglonţ, camere video la uniformă, pistoale Glock

Natalia Bumbac

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) are în plan derularea unui program de dotare corespunzătoare a poliţiştilor care acţionează în teren, a declarat ieri într-o conferinţă de presă, comisarul şef Ovidiu Gabriel Bîrlea, şeful IPJ Hunedoara.
Printre noile echipamente se numără veste antiglonţ şi anti-înjunghiere, pistoale noi, vechile arme „Carpaţi” fiind înlocuite cu „Glock” şi „Macarov”. Noutatea absolută constă în echiparea poliţiştilor cu camere de luat vederi, dispozitive care vor fi ataşate de uniformă. Astfel încât, intervenţiile la care participă să fie înregistrate complet, pentru a nu exista dubii faţă de corectitudinea cu care acţionează oamenii legii. Toate aceste măsuri vin după ce mai mulţi poliţişti aflaţi în misiune au fost agresaţi sau chiar omorâţi.
„La nivelul MAI se iau măsuri pentru dotarea corespunzătoare a poliţiştilor, în special a celor din zona de ordine publică, având în vedere şi evenimentele neplăcute care au avut loc în ultima perioadă în ceea ce priveşte securitatea poliţiştilor în cazul intervenţiilor. Dotările vor presupune asigurarea unui echipament corespunzător de protecţie, dotarea cu camere video de supraveghere, pentru ca în momentul intervenţiei să fie exclusă orice suspiciune cu privire la modul de acţiune al poliţistului sau al reacţiei cetăţeanului. De asemenea, se organizează periodic şedinţe de pregătire tactică a poliţiştilor cu specialişti din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale”, a declarat comisarul şef Ovidiu Gabriel Bîrlea. Acesta a mai arătat că MAI a pus în dezbatere publică un pachet de modificări legislative menit să clarifice şi să întărească autoritatea poliţiştilor a căror misiuni se desfăşoară în contact direct cu cetăţenii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

9 ore ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

9 ore ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

2 zile ago