Vața de Jos: Undă verde pentru rețeaua de gaz metan

Magdalena Șerban

Comuna Vața de Jos a tras lozul cel mare, câștigând finanțare pentru intro­du­ce­rea rețelei de gaz metan. Asta, deoa­rece la nivel național, doar 15 proiecte au avut succes în cea de-a doua sesiune a apelului POIM, iar patru sunt din județul Hunedoara.

Pe cai mari
„Am aplicat în asociere cu comunele Baia de Criș și Ribița. În ce ne privește, vizate pentru investiția aceasta care e una majoră sunt toate satele aparținătoare, fiind vorba de 88 de kilometri de rețea. Mulțumesc tu­turor celor implicați în acest proces de pre­gă­tire a documentației, efortul fiind unul co­mun. Este un deziderat administrativ care își va dovedi utilitatea în timp, oferind comuni­tății condiții confortabile și moderne, de altfel fiind o alternativă pentru care cetă­țenii pot opta”, a spus Liviu Ioan Lință (foto), primarul din Vața de Jos. Trebuie precizat că din județul nostru au mai fost declarate eli­gi­bile și finanțabile pentru a beneficia de introducerea rețelei de gaz asocierile Crișcior, Ilia și Dobra (comuna Crișcior – lider de proiect); municipiul Brad; respectiv Baru, Sântămăria Orlea și Sălașu de Sus (comuna Baru – lider de proiect). Valoarea cumulată a investițiilor este de 371.871.429 de lei, din care bugetul total eligibil de la UE cifrează 259.274.637,18 lei. În urma primei sesiuni a apelului prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infra­struc­tură Mare (AM POIM) din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au fost selectate 10 proiecte care prevăd instalarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în 18 localități. În a doua sesiune de depunere au fost încărcate în sistemul informatic MySMIS 219 de proiecte. După verificarea administrativă și a eligibilității au fost respinse 96 proiecte, iar 123 s-au cali­ficat în ultima etapă de evaluare (tehnico-financiară). În cadrul celor două sesiuni ale apelului POIM au fost depuse 243 proiecte în valoare totală de 2,56 miliarde euro, sumă de 10 ori mai mare decât alocarea maximă a apelului (235 milioane euro).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

6 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

6 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

6 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

6 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

6 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

7 ore ago