Categories: Comunitate

Vaţa de Jos: tablete electronice pentru elevi şi numeroase investiţii pentru comunitate

Magdalena Şerban

Administraţia din Vaţa de Jos va achiziţiona un număr de 175 de tablete electronice pentru elevii din comună, de la clasa I-a şi până la a VIII-a, pentru a-i sprijini în situaţia în care actul educaţional s-ar desfăşura din nou în mediul online. Deocamdată este printre foarte puţinele conduceri locale hunedorene care au hotărât să le dea tuturor copiilor astfel de instrumente moderne de învăţare, în ideea de a nu da naştere la discrepanţe.

„Am discutat şi am luat măsuri încât să dotăm cu tablete electronice conectate la Internet toţi copiii comunei, de la clasa I la a VIII-a, în acest mod venindu-le în ajutor nu doar lor, ci şi părinţilor şi dascălilor. Am considerat că sprijin merită cu toţii, nu am făcut diferenţă socială. Aşa că noul an şcolar îi va găsi cu tablete. Se va semna contractul şi urmează să intrăm în posesia lor. Totodată, am alocat 200.000 de lei pentru a sprijini lucrările la biserici. Până în toamnă preconizăm că se va finaliza pictura la lăcaşul sfânt din satul Târnava de Criş şi continuă lucrările de construcţie a bisericii din satul Basarabasa. Urmează să ne ocupăm şi de capele. Vrem să începem în Vaţa de Jos. Vom face un studiu de fezabilitate, dispunând de terenul necesar. Pe de altă parte, din bugetul local am reabilitat două poduri, în Ciungani şi Prihodişte şi am asfaltat trei drumuri comunale în satele Brotuna, Ocişor şi Prăvăleni. Podul de peste Criş era în pericol de prăbuşire şi a trebuit să-l reparăm în regim de urgenţă, deoarece oamenii nu mai puteau merge la terenurile din zonă. Vom începe să asfaltăm şi la Vaţa de Sus, Birtin, Ociu, Târnava de Criş şi Tătărăştii de Sus“, arată Milu Folescu (foto), primarul comunei Vaţa de Jos.
Potrivit acestuia, s-a dat ordinul de începere a lucrării de modernizare şi extindere a reţelei de apă, investiţie câştigată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Se aşteaptă avizul de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii. Totodată, un mare of pe care conducerea de aici îl are este că evenimentele programate pentru acest an nu se mai ţin. De exemplu Zilele Comunei, Expo Târg ori Festivalul Taragotului, care şi el e posibil să nu mai aibă loc. Totul din cauza pandemiei şi a restricţiilor pe care le implică. Şi tot ca o formă de ajutor, autorităţile locale au dat populaţiei o mie de măşti de protecţie pentru a se respecta o măsură obligatorie, aceea de a fi purtate în spaţiile închise.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

10 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

10 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

10 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

10 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

11 ore ago