


Magdalena Şerban
Conducerea primăriei din Vaţa de Jos vrea transparenţă totală în actul administrativ, motiv pentru care şedinţele de Consiliu Local sunt transmise online, iar calendarul acţiunilor este cuprins în pagina de Facebook a comunei. Prin urmare, totul e la vedere.
De la sport, la parteneriate şi nedeie
„Mi se pare normal ca oamenii să ştie exact cum merg lucrurile, să cunoască punctele de pe ordinea de zi şi să ia atitudine dacă ceva pare că nu e la locul potrivit. Sunt destul de vizionate şedinţele noastre, semn că mulţi cetăţeni sunt interesaţi de ceea ce se petrece în comună. Şi dacă tot am abordat subiectul mediului virtual, vreau să spun că am dat o hotărâre de Consiliu Local şi a fost 


iniţiată procedura de înscriere a comunei în registrul de plăţi online, iar astfel, cetăţenii vor avea posibilitatea în cel mai scurt timp să plătească taxele şi impozitele prin intermediul site-ului www.ghişeul.ro. Sunt paşi pe care era Internetului şi a rapidităţii cu care se materializează demersurile publice ne obligă să îi facem. Prin urmare, dările vor putea fi plătite din orice colţ al lumii, la orice oră şi în maximă siguranţă”, a afirmat Liviu Ioan Linţă (foto), primarul din Vaţa de Jos. Un alt aspect pozitiv îl reprezintă faptul că aici a fost înfiinţată de către Asociaţia Sportivă Ponoru Vaţa de Jos o echipă de fotbal pentru cei mici (generaţiile 2007-2012), antrenamentele ţinându-se săptămânal, pe terenul de fotbal din centru. La ora actuală sunt 16 jucători, dar lista de înscrieri rămâne deschisă şi pentru alţii. De altfel, recent a avut loc meci amical Galaxi Brad – As Ponorul Vaţa. Totodată, la căminul cultural din satul principal, circa 30 de copii se pregătesc intens la CS Kyo Vaţa, unde deprind arta Karatelor Kyokushin. „În scopuri strategice de promovare reciprocă am parafat şi un acord cu reprezentanţii comunei Petriş din judeţul Arad, pe viitor putând să organizăm competiţii sportive, de exemplu concursuri de biciclete, dar şi să ne lărgim posibilităţile economico-sociale, respectiv turistice. Aşa cum am mai menţionat, avem multe planuri pe care le punem aplicare treptat, după cum se poate observa”, a afirmat alesul comunităţii. Acesta lansează şi o invitaţie la distracţie pentru pasionaţii de tradiţii, în data de 27 urmând ca în faţa căminului cultural din localitatea de reşedinţă să aibă loc vestita nedeie din a cărui program artistic nu va lipsi mult îndrăgitul Taraf de la Vaţa. Însă cu detalii despre artiştii care vor evolua pe scena de aici, precum şi legate de orarul de desfăşurare a manifestării, primarul a dat asigurări că va reveni în curând.