Categories: Comunitate

Vaţa de Jos, din nou gazdã a americanilor

Magdalena Şerban

Timp de 10 zile, începând cu 18 mai, 18 studenţi americani de la Universitatea Purdue, statul Indiana, alături de doi profesori de la aceeaşi instituţie de învăţământ superior şi ajutaţi de şase colegi de la Universitatea de Ştiinţe Agricole „Banatul“ din Timişoara, vor deprinde tainele practicii agricole în comuna Vaţa de Jos.
Proiectul ce vizează un schimb cultural româno-american are deja tradiţie  şi reprezintă un parteneriat încheiat între Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Păsări şi Animale Hunedoara, Camera Judeţeană Agricolă Hunedoara şi bineînţeles, cele două universităţi amintite.
„Studenţii americani vor veni în contact direct cu fermierii-gazdă din Vaţa de Jos. Îi vor ajuta pe aceştia la treburile gospodăreşti şi vor putea studia, îndeaproape, viaţa de aici. Timpul petrecut în zona noastră implică un stagiu de practică şi unul de cursuri şi studii pe piaţa laptelui. Protocolul de colaborare s-a reînnoit în 2014 pentru încă cinci ani”, a precizat Călin Marian (foto), directorul Camerei Agricole Judeţene Hunedoara. Acesta a ţinut să mai sublinieze faptul că astfel de colaborări sporesc atât gradul de promovare a potenţialului judeţului nostru, cât şi şansele unor posibile investiţii străine. Totodată, schimbul cultural şi aprofundarea lingvistică sunt alte două aspecte de luat în calcul. Mai trebuie spus că parteneriatul a început în noiembrie 2009, când doi profesori ai Universităţii Purdue din statul american Indiana, Mark Rusell şi Paul Ebner, cu specializare în zootehnie, veniţi la Vaţa de Jos, au propus un proiect comun, bazat pe un program de cunoaştere a agriculturii şi zootehniei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

10 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

10 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

10 ore ago

Jocurile politice riscă să arunce în aer INSEMEX! Ministerul Educației blochează numirea noului director, deși specialiștii au ales profesionistul

Institutul Național de Cercetare-Dez­vol­tare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…

10 ore ago