Categories: EvenimentFlash

Varza radioactivă şi pantofii incomozi

Nicoleta Popa
Hunedorenii sesizează la Protecţia Consumatorului nereguli dintre cele mai variate, dar şi cele mai haioase. Varza radioactivă sau pantofii incomozi sunt doar două dintre reclamaţiile mai puţin obişnuite înregistrate.
Spre exemplu, un consumator a lăsat la intrare în sediul instituţiei, pe clanţa uşii de la intrare, o plasă cu două verze şi o sesizare de şapte pagini, semnată 2017, în care sesiza că varza cumpărată e radioactivă şi cuprinde atomi „ketlerizaţi“.
Un alt hunedorean reclama traducerea incorectă a unui pasaj din Noul Testament. Tot legat de aspectele religioase, o altă persoană a sesizat telefonic zgomotul produs de clopotele de la o catedrală din municipiul Deva.
Zilele trecute, o altă persoană era nemulţumită că a cumpărat o pereche de pantofi sport din piaţa din Brad, care nu-i erau comozi.
La instituţia respectivă au ajuns şi reclamaţiile la adresa televiziunilor, în care se sesizează faptul că realizatorii tv invită persoane care „nu dau bine pe plasmă”.
Directorul coordonator adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara, Romi Cărmăzan, spune că în fiecare zi, se confruntă cu astfel de reclamaţii. „Avem sesizări care nu sunt de competenţa noastră şi cu siguranţă, nu vom scăpa nici pe viitor de ele, deoarece „trăim într-o ţară cu oameni odihniţi şi unde cel mai important lucru este ceea ce face celălalt”, a declarat Romi Cărmăzan.
MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

10 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

16 ore ago