Categories: Actualitate

Vârstnicii din Hunedoara, sărbătoriţi de ziua lor

Cristina Ghenea

Sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost un prilej de distracţie şi pentru pensionarii hunedoreni. Special cu această ocazie, Primăria municipiului Hunedoara a organizat un eveniment de excepţie, dedicat exclusiv celor ajunşi la vârsta senectuţii.

Doar cupluri de aur
Astfel, 78 de cupluri de vârstnici au luat parte la Balul Pensionarilor, desfăşurat vineri seara, la Cantina OT din municipiul Hunedoara. Toţi cei prezenţi au împlinit 50 de ani de căsnicie şi tocmai de aceea, organizatorii au avut o serie de surprize pentru ei. Pensionarii au fost întâmpinaţi de către preşedintele Partidului Naţional Liberal, Mircea Moloţ şi de către deputatul Mariana Câmpeanu, care alături de membrii organizaţiei locale PNL, au împărţit buchete de flori tuturor doamnelor. De altfel, fiecare cuplu a primit în dar câte o sumă de bani, respectiv câte 250 de lei. Membrii Ansamblului „Haţegana” au întreţinut atmosfera de voie bună, iar vârstnicii s-au distrat cum nu se poate mai bine. În plus, organizatorii au mai avut o veste bună pentru bătrâni.
Cu această ocazie, Primăria Hunedoara a dat startul la desfăşurarea unui concurs de eseuri dedicat pensionarilor, intitulat „O poveste de viaţă”. Toţi cei care doresc să-şi publice povestea vieţii pot scrie un eseu, pe care trebuie să îl depună la sediul primăriei până în 15 noiembrie, iar cea mai frumoasă poveste va fi premiată.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…

4 ore ago

Bărbat de 39 de ani din Uricani, condamnat la închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…

23 de ore ago

„Marea reformă” a lui Ilie Bolojan începe să se prăbușească în instanță

👨‍⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…

23 de ore ago

Peste 100 de polițiști și jandarmi mobilizați pentru găsirea unui minor de 11 ani, din Petrila, plecat voluntar de la domiciliu

În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…

23 de ore ago

Tânăr de 18 ani implicat într-un accident rutier pe DN66A, în localitatea Câmpu lui Neag

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au intervenit în seara zilei de 7 mai 2026…

o zi ago