Până acum, în dosarul de braconaj cinegetic au fost audiate mai multe persoane, respectiv proprietara animalelor Cristina Lefter, dar şi biologul grădinii zoologice Cristian Tamaş Sabău, cel care a semnat actul de acceptare a donaţiei.
Recent, printre cei care au dat declaraţii în faţa oamenilor legii s-a numărat şi Dragomir Cotuţiu (în foto), vânătorul care l-a însoţit pe Tamaş Sabău pentru a prelua căpriorii. Surse din anchetă susţin că vânătorul nu este străin de moartea căpriorilor, la el în frigider fiind găsite cele 27 de kilograme de carne.
Reamintim că în urmă cu două săptămâni, Cristian Tamaş Sabău, angajat al Grădinii Zoologice din Hunedoara a preluat cu acte de donaţie trei căpriori de la Cristina Lefter din Bobâlna. În 1 iunie, femeia, împreună cu copiii săi a mers să viziteze animalele la grădina zoologică, doar că acestea nu erau acolo şi niciodată nu au fost. Dată fiind situaţia, Cristina Lefter a fost îndrumată de directorul grădinii zoologice la poliţie pentru a depune plângere, ceea ce a şi făcut. În urma plângerii depuse de aceasta, poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că, într-adevăr, Cristian Tamaş Sabău, de 26 de ani, în calitate de angajat al grădinii zoologice, a primit trei căpriori, pe care în loc să-i depună la unitatea unde muncea, i-a dat unui bărbat din Hunedoara, de 55 de ani. Acesta din urmă i-a sacrificat, eviscerat şi depozitat la locuinţa sa din municipiul Hunedoara, de unde poliţiştii au confiscat aproape 27 de kilograme de carne. (N. Bumbac)
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…
Polițiștii din Hunedoara au identificat, în urma cercetărilor și a probatoriului administrat, un bărbat suspectat…
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a procurorului Radu…
Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…