Ambasadorul Italiei în România va lua parte la un important eveniment care va avea loc în Valea Jiului, unde sunt aşteptaţi fosţi combatanţi din majoritatea asociaţiilor vânătorilor de munte din Europa.
Evenimentul, găzduit de municipiul Petroşani, are loc în acest weekend, iar zeci de vânători de munte din toată Europa vor lua parte la ceremoniile care se vor organiza în principal la cimitirul eroilor.
„Acest eveniment de amploare ne-a determinat să luăm decizia de a face din acest cimitir, un loc în care cei care locuim în Petroşani să putem aduce un omagiu celor care au căzut. Au lucrat aici voluntari de la primărie, de la Subfiliala Cultul Eroilor, copiii de la Crucea Roşie din Petroşani. (…) Am avut şi voluntari italieni”, a spus Ioan Levitchi, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor Regina Maria.
Evenimentul urmăreşte în pricipal să aducă un omagiu eroilor care au căzut în luptă, iar pe lângă ceremoniile dedicate militarilor căzuţi, centrul localităţii va găzdui o defilare a vânătorilor de munte din Europa. Marşul va fi acompaniat de muzica Filarmonicii din Lentiai (Belluno) Italia. Totodată, va avea loc şi citirea Testamentului Eroilor şi a Rugăciunii Alpinului din Italia.
Polițiștii din județul Hunedoara continuă să acționeze prompt în cazurile de violență domestică, intervenind pentru…
Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă în contextul activităților preventive desfășurate constant…
În seara zilei de 16 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au fost…
În ceea ce mă privește, am convingerea că statul are obligația să își protejeze cetățenii…
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare…
Bătaie pe un post de conducere al unui serviciu din subordinea unui edil-șef. Gurile rele…