Categories: Actualitate

Marioara Ardelean a adus la Deva cărţile copilăriei

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat ieri, în incinta Deva Mall, un eveniment cultural ce a avut-o în centrul atenţiei pe autoarea Marioara Ardelean (foto în dreapta), care a adus în faţa publicului trei cărţi dedicate copiilor: Universul copilăriei (apărută în anul 2015, la Editura Emma, din Orăştie), Din tainele poveştilor (apărută în 2016, la Editura Armonii Culturale din Adjud, judeţul Vrancea) şi cartea de poezii pentru preşcolari şi şcolarii mici, Alfabetul poeziei (apărută la aceeaşi editură, în anul 2017). La finalul întâlnirii, aceasta a dialogat cu micii cititori.

De mică, atrasă de poezie
„Marioara Ardelean s-a născut în anul 1950, în judeţul Hunedoara, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa la Deva, unde locuieşte şi în prezent. A scris poezii de foarte tânără, în special poezie de dragoste şi religioasă, dar le-a ţinut pentru sine, fără să se gândească vreodată să le publice. Deşi viaţa nu i-a oferit, în tinereţe, posibilitatea să-şi dezvolte talentul cu care a fost înzestrată, Marioara Ardelean a simţit că trebuie să-şi urmeze vocaţia şi, după pensionare, a reînceput să scrie. Rezultatul au fost aceste trei volume scrise cu multă dragoste pentru copii, dar şi cu talent şi sensibilitate. De asemenea, de-a lungul timpului, a colaborat şi cu câteva importante reviste literare. Prima sa carte, Universul copilăriei, cu o prefaţă semnată de Maria Toma Damşa, cuprinde circa 100 de poezii grupate în şase capitole distincte, cu titluri incitante: Peripeţii ale necuvântătoarelor, Întâmplări cu învăţăminte (fabule inspirate din povestirile lui Alexandru Mitru), Natura umană, Anotimpuri, Popas printre petale sau Din viaţă. Cel de-al doilea volum, Din tainele poveştilor, cu o prefaţă scrisă de poeta Adriana Tomoni, include 40 de poveşti, în care «autoarea pune faţă în faţă binele şi răul, frumosul şi urâtul», într-o antiteză din care «câştigă invariabil binele şi frumosul». Cel de-al treilea volum, Alfabetul poeziei, include 49 de poezii, având o prefaţă semnată de scriitoarea Elena C. Petruţ. Cartea are o grafică atrăgătoare, care se poate colora de către copii, stimulându-le imaginaţia. Îi mulţumim pentru zestrea literară lăsată celor mici şi o aşteptăm cu noi creaţii artistice. Îi dorim putere de muncă şi multă inspiraţie, în continuare”, a spus cu prilejul evenimentului cultural Sebastian Bara (foto în stânga), managerul Bibliotecii Judeţene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago