Categories: Comunitate

Vălișoara: Un utilaj obținut prin GAL, următorul pas al conducerii locale

Magdalena Șerban

Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt o pârghie importantă pentru pro­cesul de modernizare demarat de ad­ministrațiile publice. Fiecare pri­mă­rie are șansa să câștige finanțări europene nerambursabile pentru anumite obiective prevăzute în axele ce pot fi accesate. La Vălișoara, un utilaj ar rezolva multe lucrări edilitare.

În funcție de ce e stringent
„Ne orientăm către un utilaj pentru des­zăpezire, acesta fiindu-ne foarte ne­cesar. Facem parte din GAL Țara Za­ran­dului și putem ob­ține aceste fon­duri în ca­drul unui proiect depus prin GAL. La ora actuală, nu avem un astfel de utilaj la primărie și ne este foarte greu. Există unul, dar e defect și chiar nu ne ajută. Iarna, contractăm servicii pentru deszăpezire, dacă situația o cere. Iarna aceasta nu a fost cazul, așa că ne-am descurcat noi, cum am putut. Avem proiectele pentru asfaltare, prin urmare nu am mai avea nevoie atât de mult de utilaj la acest capitol, ca să putem pietrui. Dar tot e nevoie. Încă mai sunt drumuri ce trebuie întreținute cu piatră, permanent. Ca să luăm un buldo­ex­ca­va­tor, e nevoie de o sumă foarte mare și automat implică o cofi­nan­țare pe mă­sură. Nu stăm grozav cu banii, deci ne trebuie un utilaj care să ne fie de folos la deszăpezit, la pietruit și la cosit. Dacă aveam opțiunea să op­tăm, în cadrul GAL, pentru moder­ni­zare de drumuri, si­gur acolo aplicam. Dar de data a­ceasta nu mai e voie, exis­tând deja fon­duri prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Deci nu mai e voie să fie accesat ace­lași tip de fi­nan­țare”, a anunțat Camelia Bedea (foto), primarul din Vălișoara. Despre banii ce pot fi obținuți pentru reabilitări de clă­diri publice, edilul a spus că ar mai ră­mâne doar un singur obiectiv de re­zol­vat. ,,Avem reabilitate 3 clădiri, pentru sediul administrativ e depusă cerere, așa că mai rămâne un singur edificiu ce necesită o reabilitare te­mei­ni­că. Am vrea să depunem prin Ad­ministrația Fon­du­lui pen­tru Mediu (AFM)”, a adă­u­­gat alesul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A învățat din gre­șelile trecutului și pare gata de revanșă. A văzut că strategia ad­versarilor…

21 de ore ago

Bulina albă

Victor Igărelu din Petroșani, multiplu medaliat Pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul European de…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gavril B. din Lupeni, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată într-un nou dosar…

22 de ore ago

Copil de 9 ani la volan, tatăl filma totul

Individul și-a lăsat și chiar în­cu­rajat copilul minor să conducă un autoturism pe drumurile publice.…

22 de ore ago

Spirit civic demn de apreciat: portofel cu peste 2.000 de lei, restituit proprietarului

Recent, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat un bărbat în vârstă de 56 de…

22 de ore ago