Magdalena Șerban
Copilașii nu ar trebui să simtă nici grijile părinților, nici ale autorităților și mai cu seamă constrângerile financiare. Așa că deși limitați de o Ordonanță care pune frână cheltuielilor, primarii au încercat să rezolve sarcina darurilor de Crăciun pentru cei mici fie din sponsorizări, fie unii s-au pregătit, din timp. Așa că la Vălișoara, prichindeii se vor bucura de pachete, ca în fiecare an. Iar vestea bună pentru comunitate e că dările locale nu se vor majora din 2024, ci doar va fi aplicat coeficientul aferent ratei inflației, conform obligațiilor impuse prin Codul Fiscal.
Urmează
„Vor primi cadourile Moșului copiii de la grădiniță până la clasa a VIII-a. Avem o singură școală la nivel de comună, întregul sistem educațional fiind concentrat acolo. Legat de administrativ, 2023 îl închidem decent. Nu putem să ne plângem că nu sunt fonduri de salarii, că asistenții nu vor primi banii, deci totul este în regulă. Am încercat să echilibrăm cheltuielile și să economisim. Pe minus nu suntem. Dar da, era nevoie de mai mulți bani pentru a face multe alte lucrări, însă am făcut tot posibilul să ne încadrăm în bugetul de care am dispus. Și cetățenii ne-au ajutat, plătind taxele și impozitele locale, lucru pentru care doresc să le mulțumesc. Am văzut că unii colegi fac apel la populație să plătească, gradul de încasare fiind mic, dar la noi nu e cazul. Lumea își onorează obligațiile fiscale. Avem și noi înștiințări trimise, notificări, nu e 100 la sută acoperit, dar sunt puține. (…) De la 2024 avem așteptări realiste. În primul rând urmărim să finalizăm contractele semnate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) și în egală măsură să depunem noi documentații pe ceea ce apare. Așteptăm deschiderea noilor axe. Ca obiective, vizăm infrastructura, mai exact rețeaua de apă, cea de gaz. Sunt prioritare. Mai ales că înregistrăm necazuri din pricină că vara seacă fântânile oamenilor, cu precădere din satul Dealu Mare”, a transmis Camelia Bedea, primarul din Vălișoara.
La data de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 15:34, Poliția Municipiului Hunedoara a fost…
În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…
În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…
O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…