Oamenii legii încearcă să dea de urma violatorului care a abuzat o localnică şi apoi a jefuit-o. Individul ar putea fi înarmat şi din acest motiv cetăţenii sunt sfătuiţi să nu se apropie de el. Procurorii au cerut judecătorilor emiterea mandatului de arestare în lipsă.
Mai multe filtre ale poliţiştilor au fost instituite în zone diferite din localitate şi sunt verificate cu atenţie mijloacele de transport care ies din Petroşani, dar şi din restul localităţilor regiunii. O serie de informaţii ajunse la anchetatori ar arăta că individul n-ar fi părăsit zona. Pe lângă poliţiştii rutieri, şi cei de la compartimentul de ordine publică au derulat o serie de acţiuni în stradă, iar localnicilor li s-a arătat fotografia suspectului şi au fost sfătuiţi să anunţe la Serviciul 112 orice amănunt care ar putea duce la prinderea violatorului. Totodată, procurorii au cerut magistraţilor Judecătoriei Petroşani emiterea mandatului de arestare în lipsă pe numele lui Radu Fonea (foto). Decizia va fi luată în şedinţa de astăzi – miercuri, iar recidivistul va fi dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră, dacă judecătorii vor aproba solicitarea procurorilor.
Reamintim că o femeie de 49 de ani, din Petroşani, a fost violată, supusă la perversiuni sexuale şi apoi jefuită. Totul s-a întâmplat duminică, iar suspectul Radu Fonea, recidivist, s-a folosit de un cuţit. Ancheta este derulată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Fonea va fi cercetat pentru viol şi tâlhărie calificată. Violatorul a mai stat în închisoare din anul 2007 până anul trecut, când a fost eliberat condiţionat. Executa o pedeapsă de aproape 13 ani tot pentru violarea unei femei din Petroşani.
Seara trecută, misiunea pompierilor a fost deosebit de dificilă și a necesitat suplimentarea de forțe,…
Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…
După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…
Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…
Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…