Categories: Actualitate

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei intervenții extrem de complexe, pentru a salva o văcuță rămasă captivă într-o prăpastie.

 

A fost o misiune în care pompierii, pe lângă dorința de a salva un animal aflat în mediu ostil vieții, au avut nevoie de răbdare, perseverență și tactici bine puse la punct.

 

La primele ore ale dimineții, animalul a căzut aproape 15 metri, într-o prăpastie, până în albia unui pârâu, într-o zonă împădurită din apropierea satului Merișor, comuna Bucureșci. Ajunși la fața locului, pompierii și-au dat seama imediat, că misiunea va fi extrem de dificilă, din cauza terenului abrupt, a diferenței mare de nivel și implicit a accesului limitat până la bovină. În sprijinul colegilor noștri, primăria comunei Bucureșci a pus la dispoziție un excavator și astfel, după ore întregi de efort susținut și o mobilizare exemplară, văcuța a fost adusă la suprafață, în siguranță, spre bucuria proprietarului și a tuturor celor implicați.

 

De la începutul acestui an și până în prezent, pompierii hunedoreni au salvat zeci animale aflate în pericol, de la câini și pisici, până la păsări de curte, ovine, cabaline ș.a. pentru că, principala menire a salvatorilor rămâne aceea de a proteja viața, indiferent de forma ei. (E.P.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

19 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

2 ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

2 ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

2 ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

2 ore ago

Înșelat și păgubit cu inteligența artificială

A pățit-o un bărbat din municipiul Petroșani, care a rămas fără o sumă de bani…

2 ore ago