Categories: Fara bascalie

Vă vor judeca academicienii, colegii dvs…

Citesc că, guvernul (Boc, pentru cei care nu-şi amintesc) pregăteşte o ordonanţă de urgenţă, prin care profesorii cu grad I din învăţământul preuniversitar sau doctoranzii nu vor mai beneficia de sporuri salariale. Ştirea, difuzată de televiziuni sau presă scrisă, a suscitat şi multe comentarii pe paginile de net ale respectivelor organe de presă.
Personal, mi se pare un alt semn de slăbiciune a sistemului educaţional românesc, numai bun pentru a învrăjbi învăţători cu profesori, profesori cu grade care-şi dau doctoratul, cu profesori buni fără doctorat, profesori slabi cu doctoratul obţinut aiurea, cu profesori cu doctorat obţinut cu greutate, universitari cu preuniversitari, sindicate cu membri cotizanţi şi enumerarea poate continua fără nici un efort.
Cu riscul de a părea infatuat, lipsit de modestie, vă voi spune că sunt înscris la un doctorat la Universitatea din Alba Iulia, având ca temă o lucrare (ar fi prima de acest fel) despre Filip Brunea-FOX, considerat, alături de Geo Bogza, jurnalistul care a pus bazele reportajului românesc modern, în perioada 1927 – 1945. Brunea-FOX este citat de toţi marii jurnalişti români contemporani – Cornel Nistorescu, Tucă, Cristoiu, Sânziana Pop, Roşca-Stănescu, Claudiu Istodor, de mulţi universitari, filologi, amintesc pe Dan C. Mihăilescu. Cu toate acestea, are recenzii, dar nu are o monografie, iar studiul operei sale într-o facultate este greoi.
Nu ştiu dacă voi reuşi să definitivez monografia, este enorm de lucru. Pentru mine, totul are relevanţă ca jurnalist. Nu sunt profesor, deci, nu voi lua bani pentru doctorat, aşa că disputa nu mă interesează decât ca şi cetăţean al ţării, cât de cât preocupat de ceea ce se întâmplă. Astfel încât, vă voi spune că am colegi profesori, inclusiv din Deva, care fac mari eforturi pentru a avea posibilitatea obţinerii unui doctorat. Profesorii noştri sunt din generaţia veche, universitari clujeni, care nu acceptă impostura, aşa că e greu să-i păcăleşti. De curând, un doctorand acuzat de plagiat a produs mare scandal şi a fost exclus. Prin urmare, cei despre care vă spuneam, colegii doctoranzi adică, fac naveta la Alba Iulia săptămânal, mai precis sâmbăta. Unii vin de foarte departe. O profesoară are copil de doi ani, dar se trezeşte vinerea la 3 dimineaţa pentru a lua autobuzul spre Alba Iulia. Vine de la Râmnicu Vâlcea. La examenul din 16 ianuarie, a venit, deşi îşi lăsase fetiţa cu febră mare.
Voi continua mâine.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • stima si respect pentru alegerea temei de doctorat...ne-au invatat multe evrei, chiar si sa vorbim romaneste...cit despre sacrificiul ce trebuie facut pentru a dobindi ceva e o alegere pe cont propriu cum si a vota liber si democratic pentru a permite sa fi condus de un guvern...e tot o alegere...uneori cumparata democratic cu pungi continand citeva kile de ceva iluzoriu... si de fapt iluzoriu este si daca mai avem naivitatea sa credem ca reformarea invatamintului are o finalitate pozitiva de ridicare a nivelului scolii...cladirile scolilor ramase libere vor fi speculate la licitatie de diriguitorii primariilor...,iar parintii vor platii cu banuti frumosi meditatii profesorilor ramasi dupa potop ca si pina acum...si-n vecivecilor...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

15 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

15 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

15 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

15 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

15 ore ago