Va fi vaccinarea anti-Covid obligatorie, sau nu?

Sorina Popa

Va fi vaccinarea anti-Covid obligatorie sau nu?, aceasta-i întrebarea. Lucrurile sunt tot mai neclare de la o zi la alta, iar guvernanţii nu ne clarifică acest aspect. Pentru că multe persoane nu vor să se vaccineze împotriva noului virus, şi acest drept trebuie respectat. La fel cum este necesar să fie respectată şi decizia celor care se vaccinează. Asta, dacă mai suntem o democraţie.

“Nu se pune în discuţie”
Premierul Florin Cîţu a fost întrebat, ieri, într-o conferinţă de presă, dacă guvernul ar putea obliga populaţia să se vaccineze.
„Este o lege care este în Parlament de trei ani. Nu are nici o legătură cu vaccinarea, cam­pania de vaccinare pe care o avem acum. Este un proiect în Parlamentul României, acel docu­ment este un copy-paste. Nu are nici o legă­tură cu ce se întâmplă. L-am văzut şi pe secre­tarul de stat Raed Arafat care a spus foarte clar şi o spun şi eu, campania de vaccinare împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie. Nu se pune aşa ceva în discuţie”, a declarat Florin Cîţu.
În proiectul de buget al Ministerului Sănătăţii există o referire la vaccinare, la capitolul legat de priorităţi strategice privind sănătatea pu­blică.
„Demersuri pentru adoptarea Legii vac­ci­nării, care va cuprinde obligativitatea vaccinării populaţiei, dar şi obligaţia autorităţilor, în pri­mul rând a Ministerului Sănătăţii, de a des­făşura campanii de informare, de a asigura apro­vizionarea cu vaccinuri, de a garanta cali­tatea şi siguranţa vaccinării conform stan­dardelor europene. În cadrul legii vaccinarii va fi stabilită şi obligaţia Ministerului Sănătăţii de a elabora şi aplica un plan multianual de vac­cinări şi implicit, un plan multianual de achiziţii de vaccinuri”, se arată în document.

“Drepturile omului trebuie să primeze!”
Totodată, senatoarea PSD Gabriela Firea a declarat că social-democraţii susţin sută la sută poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care consideră că vaccinul împotriva Covid-19 trebuie să fie opţional şi să nu devină o con­di­ţio­nare pentru călătorii sau pentru alte drepturi fundamentale ale omului.
„Drepturile omului trebuie sā primeze! Fie­care trebuie sā decidā pentru propria per­soa­nă! Sustinem sută la sută poziţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care consideră că vac­cinul anti-COVID trebuie să fie opţional şi nu tre­buie să devină o condiţionare pentru că­lătorii sau pentru alte drepturi fundamentale ale omului.Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie propus anterior de PSD şi invocat acum de unii responsabili din ministerul Să­nătăţii, pentru a justifica introducerea obli­gati­vităţii vaccinării anti-covid, nu se referă la vacci­narea întregii populaţii, ci doar la vac­ci­narea copiilor şi nu la vaccinare anti-covid, ci la vaccinuri consacrate care au fost administrate de zeci de ani, fără efecte secundare şi cu be­neficii incontestabile pentru copii. Proiectul de lege al PSD lua în calcul interesul superior al copiilor pe care statul este obligat să-l susţină şi să-l garanteze.Legea se referea la vacci­nu­rile testate în perioade îndelungate şi care ofe­reau garanţia că nu există riscuri asupra co­piilor care se vaccinează. În plus, legea pre­ve­dea ca situaţiile speciale să fie reglementate în funcţie de recomandările OMS. Articolul in­vocat acum de unii responsabili din Ministerul Sănătăţii nu se referă la vaccinarea adulţilor, cum greşit au interpretat. Art. 6. (1) Vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în CNV, apro­bat prin ordin al ministrului Sănătăţii, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemio­lo­gice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie este obligatorie.Aşadar, obliga­ti­vi­tatea vaccinării vizează strict „vaccinarea co­piilor” şi se referă fie la vaccinurile prevăzute în schema naţională obligatorie, fie la alte vac­cinuri administrate unor adulţi în situaţii epi­demiologice speciale. Mai mult, în alin. 2 al ace­luiaşi articol se detaliază ce înseamnă situaţiile epidemiologice speciale.(2) Situaţiile epidemiologice speciale şi grupurile de po­pulaţie ce urmează să fie supuse vaccinărilor obligatorii în aceste situaţii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea GTCAV şi/sau la recomandarea OMS. Or, în cazul pandemiei de Covid, dată fiind perioada de testare scurtă a vaccinurilor administrate până în prezent, OMS a subliniat că se opune vac­cinării obligatorii împotriva coronavirusului. Deci, există o recomandare clară din partea OMS de care trebuie să se ţină seama. În urma analizelor făcute până în acest moment, s-a stabilit că riscurile privind vaccinarea anti Covid nu sunt mai mari decât beneficiile. De aceea vaccinarea anti Covid este reco­man­dată, dar nu poate fi obligatorie”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

6 ore ago