Categories: Afaceri

Utilizarea graficelor în analiza tehnică (II)

Traderii de azi apelează, adeseori, la graficele punctuale şi de cele mai multe ori rezultatele nu întârzie să apară.
Aşa cum am menţionat anterior, acest tip de grafic nu ia în considerare timpul. O coloană poate să reprezinte evoluţia preţului pe o zi sau pe trei luni. Unul din cele mai populare grafice punctuale este cel 1×3, ceea ce înseamnă că atâta timp cât preţul evoluează în aceeaşi direcţie, fiecare modificare a lui cu o mărime va fi punctată pe grafic. O întoarcere a preţului în direcţia opusă trebuie să aibă o amplitudine de cel puţin trei pipsi, pentru a putea fi marcată pe grafic. În acest fel, schimbările minore ale preţului nu se iau în calcul, permiţând traderului să se concentreze asupra trendurilor principale. Aceste grafice sunt utilizate în special în analizele intraday, deoarece semnalele de tranzacţionare sunt mai uşor de monitorizat în acest fel şi mai ales, datorită faptului că nu e nevoie de interpretări personale. Popularitatea lui a crescut în anii ’80, odată cu apariţia sistemelor electronice de analiză a graficelor.
(Ioan Aleman, director departament dezvoltare Sibex)

Dicţionar de termeni futures
Buy Call – Cumpărare de  opţiune Call. Dreptul, dar nu şi obligaţia de a cumpăra un anumit activ suport, la un preţ specificat, până la scadenţă, contra unei sume de bani, numită primă.
Buy Futures – Cumpărare a unui contract futures.
Buy in – 1. Cumpărare iniţiată pentru a acoperi o vânzare anterioară. Este numită adesea acoperire short. 2. Metodă de compensare pentru livrările din piaţa cash a obligaţiunilor care au eşuat. Apare atunci când un vânzător nu-şi poate îndeplini obligaţia de livrare a titlurilor, stipulată în contract. Impactul financiar al acestei tranzacţii este înregistrat în contul vânzătorului.
Buy Put – Cumpărare de opţiune Put. Dreptul, dar nu şi obligaţia de a vinde un anumit activ suport, la un preţ specificat, până la scadenţă, contra unei sume de bani, numită primă.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

5 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

5 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

7 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

22 de ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

22 de ore ago