USL Hunedoara a lansat programul pentru fermieri

Sorina Popa
USL Hunedoara a lansat, sâmbătă, la Deva, Programul privind agricultura şi dezvoltarea satului.
Preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor, a declarat cu această ocazie, că Hunedoara este al treilea judeţ în care se lansează programul respectiv. „La lansarea programului, au venit foarte mulţi fermieri din judeţ, care se confruntă cu diferite probleme. Încercăm să-i ajutăm şi vrem să dezbatem acest program în toate satele hunedorene”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor. Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea, actual preşedinte al Comisiei de Agricultură din Senat, a declarat la Deva că „trei milioane de hectare de teren au fost scoase din circuitul agricol în România, iar efectivul de taurine a scăzut cu un milion de capete în perioada 2002-2010, ceea ce înseamnă 34 la sută”. Daea a spus că este îngrijorat, mai ales de cum se pregăteşte anul agricol viitor. „Seceta şi lipsa sistemului de irigaţii, în special în sudul ţării, îi ţin pe fermieri în loc”, a spus senatorul PSD. De asemenea, Petre Daea a mai afirmat că fondurile europene pe agricultură au fost absorbite doar în proporţie de 10 la sută, ceea ce este un lucru extrem de grav.
Raportări ca pe vremea lui Ceauşescu
„Eu suspectez şi o supraevaluare a stării de fapt din agricultură. Vă dau un exemplu: în balanţa funciară din toamnă, România raporta că a însămânţat 1,8 milioane hectare de grâu. Acum, văd că la recoltat se comunică 1,9 milioane hectare. După ştiinţa mea în domeniu, nu există posibilitatea să crească suprafaţa de grâu, ba, dimpotrivă, ea scade, din cauza condiţiilor din iarnă, unde pierderea tehnologică este până la 10 la sută”, a adăugat senatorul Petre Daea.
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Totul a plecat de la voi ,nesimtitilor ! Ati distrus agricultura
    si acum aveti nesimtirea sa veniti cu programe de relansare? Ati
    suventionat cresterea porcilor dand subventia la procesatori !Ati dat cupoane valorice si ati ridicat pretul ingrasamintelor !
    RUSINE !

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

3 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

3 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

3 zile ago