Categories: EvenimentFlash

Urşii şi mistreţii au început să facă pagube în culturi şi livezi

Maximilian Gânju

Mistreţii şi urşii au început să „culeagă” roadele toamnei de pe ogoarele şi din livezile din Valea Jiului. Deocamdată, au fost afectate doar livezile şi ogoarele situate pe dealurile din zona Petrila, în special în satul Răscoala şi Peştera Bolii. În acest timp, nici un om nu a avut de suferit, în urma întâlnirii cu sălbăticiunile, cum s-a întâmplat în primăvară, când un miner din Petroşani a fost atacat de urs.

„Din fericire, la noi, nu s-a înregistrat nici un caz de atac asupra oamenilor. Singurele pagube au fost produse de mistreţii care au distrus câteva grădini şi lanuri de porumb, sau de urşii care au dat iama prin câteva livezi de pruni. Pomii sunt distruşi, în special, de puii de urs, care se caţără în ei şi le rup crengile”, a precizat Ioan Stoica, secretar AJVPS Petroşani. Vânătorii au acum dezlegare la împuşcarea mistreţilor. „De duminică (n.r. ieri), începe vânătoarea la grup mare, la mistreţi, la care avem cotă de recoltare. Dacă, după efectuarea analizelor, carnea mistreţilor împuşcaţi nu are trichineloză sau pestă porcină, aceasta va putea fi consumată”, a mai spus Ioan Stoica.
În total, în Valea Jiului urmează a fi „recoltaţi” 23 de mistreţi, în zonele Peştera Bolii, Auşelu şi Răscoala.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

22 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

22 de ore ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

22 de ore ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

22 de ore ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

23 de ore ago

Rezultatele analizelor de laborator se pot obține online sau offline la spitalul din Orăștie

Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…

23 de ore ago